Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a declarat, joi, la Constanța, că speră ca noua lege a pensiilor, respectiv cea a salarizării să fie finalizate în aproximativ un an.
„Sper ca legea pensiilor, una peste alta, cu tot cu dezbaterea parlamentară, să fie finalizată în maxim un an de zile. Iar legea salarizării este o lege extrem de delicată, care vizează foarte mulți beneficiari, mulți dintre ei lucrează în condiții dificile sau în sectoare esențiale și facem această analiză temeinic și sper ca în aproximativ un an de zile să finalizăm și o lege a salarizării care, ulterior, să fie susținută de toate ministerele de linie care reglementează categoriile socio-profesionale, astfel încât sistemul de salarizare public din România să ajungă să fie cu adevărat echitabil", a afirmat Raluca Turcan.
„Procesul în sine al recalculării are două etape. Una este această etapă de evaluare... În paralel, pregătim varianta legislativă. Când sunt gata și evaluarea și varianta legislativă, se operează propriu-zis recalcularea, care fiind într-un format electronic nu va dura foarte mult timp.
Acest proces unic în ultimii 30 de ani mi-aș dori să reușim să-l finalizăm în aproximativ doi ani de zile. Mai menționez că în perioada 2005 - 2008, s-au recalculat aproximativ un milion de pensii. Iar noi ne propunem să recalculăm cinci milioane de pensii, în maxim doi ani de zile", a declarat ministrul Muncii.