Rusia va "denunța" în mod oficial Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE), din care și-a suspendat participarea încă din 2015, potrivit unui decret semnat miercuri de președintele Vladimir Putin, informează agenția TASS.
Tratatul, semnat la Paris la 19 noiembrie 1990, reglementa numărul de forțe desfășurate de țările Pactului de la Varșovia și NATO.
Printr-un decret semnat miercuri, Vladimir Putin l-a desemnat pe ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, drept reprezentantul său oficial pe durata procedurilor de denunțare oficială a tratatului de către parlamentul rus.
Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (CFE), semnat în 1990, a fost modificat în 1997, ca urmare a extinderii NATO. Rusia, care deja anunțase în 2007 un moratoriu pentru punerea în aplicare a termenilor acordului, și-a suspendat la 11 martie 2015, la un an de la anexarea ilegală a Crimeei, participarea la reuniunile Grupului consultativ comun privind Tratatul CFE. Din punct de vedere juridic, însă, ea a continuat să fie parte a Tratatului, iar interesele Rusiei în cadrul Grupului consultativ comun au fost reprezentate de Belarus.