Continuă criza din Casa Regală din Spania după plecarea fostului rege Juan Carlos. Mai mulți protestatari au cerut duminică abolirea monarhiei spaniole după plecarea bruscă din țară a lui Juan Carlos săptămâna trecută pe fondul unui scandal de corupție.
Juan Carlos, care a abdicat în 2014 în favoarea fiului său Felipe, și-a anunțat brusc lunea trecută decizia de a pleca.
„Trebuie să curățăm sistemul de corupție și ar trebui să începem cu Coroana”, a declarat Jose Emilio Martin, un șofer de autobuz, care s-a numărat printre cei aproximativ o sută de protestatari duminică la Madrid, relatează Reuters.
Protestele împotriva familiei regale s-au răspândit în Spania după plecarea dramatică a fostului monarh. Duminică, aproximativ 100 de republicani au demonstrat la Valencia și mai multe manifestații planificate în Mallorca în această săptămână în timpul vizitei regelui Felipe al VI-lea în insulă.
Protestele anti-monarhie au început de la sfârșitul lunii iulie, înaintea deciziei de a pleca a fostului rege, odată cu suspiciunile de corupție care planează asupra acțiunilor acestuia. Curtea Supremă a Spaniei a demarat cercetări privind implicarea fostului rege într-un contract feroviar de mare viteză cu Arabia Saudită. Potrivit presei elvețiene de la începutul acestui an, Juan Carlos ar fi primit 100 de milioane de dolari de la un rege saudit în timpul acordului. Fostul monarh de 82 de ani a refuzat în mod repetat să comenteze acuzațiile.
Un sondaj realizat de SigmaDos și publicat duminică în ziarul conservator El Mundo a constatat că 63,3% dintre cei chestionați consideră că a fost o idee proastă pentru ex-monarhul de 82 de ani să plece, în timp ce 27,2% sunt de acord cu plecarea sa.
Aproximativ 80,3% au considerat că Juan Carlos ar trebui să se confrunte cu orice eventuale proceduri judiciare. Sondajul, realizat în perioada 4-6 august după plecarea regelui emerit, arată că 12,4% consideră că el nu are de ce să dea explicații și 7,3% nu și-au exprimat opinia.
În ciuda dezaprobării, care reflectă prăbușirea popularității lui Juan Carlos în ultimii ani, aproximativ 69,2% dintre cei chestionați în sondajul de duminică au declarat că regele emerit a jucat un rol important în tranziția de la dictatură la democrație după moartea lui Francisco Franco în 1975, în timp ce 24,4% au fost de părere că el a avut un rol „redus sau deloc”.
În iunie, Curtea Supremă a Spaniei a deschis o anchetă privind implicarea lui Juan Carlos într-un contract de cale ferată de mare viteză în Arabia Saudită, după ce ziarul elvețian La Tribune de Geneve a relatat că el a primit 100 de milioane de dolari de la fostul rege saudit. Elveția a deschis de asemenea o anchetă.
Fostul monarh nu este investigat în mod oficial și a refuzat repetat să comenteze acuzațiile.
Avocatul lui Juan Carlos a declarat luni că clientul său este la dispoziția procurorului spaniol în ciuda deciziei sale de a pleca.
Ziarul pro-monarhist ABC a relatat vineri că Juan Carlos a călătorit cu avionul privat din Spania către Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi. Potrivit altor surse din mass-media, acesta ar fi în Republica Dominicană sau în Portugalia. Oficialii de acolo au spus însă că nu ar avea cunoștință despre sosirea lui Juan Carlos.
O purtătoare de cuvânt a guvernului spaniol a refuzat duminică să comenteze cu privire la locul unde se află regele emerit. Avocatul său și palatul regal au refuzat toată săptămâna trecută să spună unde este.
Website-ul de știri Niusdiario.es a postat o fotografie sâmbătă despre care afirmă că îl arată coborând dintr-un avion la un aeroport din Abu Dhabi. Dacă se confirmă, aceasta ar fi prima imagine publicată a fostului rege de la plecarea sa.
Oficiali din Emiratele Arabe Unite și de la Emirates Palace Hotel nu au răspuns imediat sâmbătă la solicitările de a comenta.