Aproximativ două sute de localnici din Rășinari, județul Sibiu, au participat, duminică, la un marș de protest față lucrările la rețeaua de apă și canalizare din comună, care au început marți printr-un proiect din fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primarului comunei Rășinari, Bucur Bogdan, deși au solicitat, inițial, autorizație pentru a organiza proteste vineri, sâmbătă și duminică, localnicii au anunțat, ulterior, că vor organiza un singur marș, duminică.
Cei aproximativ două sute de oameni au mărșăluit pe mai multe străzi din Rășinari, scandând lozinci împotriva primarului, a introducerii apei, dar și cerând ca apa care curge la robinet să fie din localitatea lor: "Vrem apa din Rășinari!"
În localitate există o rețea de apă și canalizare introdusă în anii 1960 - 1963, iar apa provine din captări de pe râurile din zonă și nu este potabilă, întrucât canalizarea se deversează tot în râurile din zonă.
"Pericolul pe care îl reprezintă consumul acestei ape este posibilitatea apariției diverselor îmbolnăviri, enterocolite și alte boli cu transmitere hidrică în cazul în care există bacilii respectivi - dizenterie, leptospiroză. Pot fi transmise boli generate de intoxicații cu nitriți sau nitrați, de metale grele. Conform analizelor bacteriologice, apa nu este potabilă", a declarat corespondentului MEDIAFAX Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
Localnicii care au participat duminică la marș susțin însă că apa lor este cea mai bună, fiind apă de munte.
"Din asta vrem. Din asta nu s-a îmbolnăvit nimeni. Asta trebuie să rămână. E din moși strămoși, e apă de munte, curată", a declarat Iuliana Muntean.
Un alt localnic, Ioan Cotoară, a spus că nu are nimic împotriva introducerii canalizării, dar vrea ca sursa de apă să fie din Rășinari, nu de la Râul Sadului, așa cum prevede proiectul.
"Noi avem apa noastră! Să o facă potabilă. Au bani europeni! Deci cu banii ăștia europeni se poate face stație de filtrare! Cu canalizarea nu avem nicio problemă! Să o bage! Noi le plătim canalizarea, apa nu o vrem de la Râul Sadului! Nu e bună! A noastră e mai bună! O bem de ani de zile și nu a murit nimeni! Ei, dacă ne luăm după analize… în Africa beau din bălți și nu au mai murit!", a declarat Ioan Cotoară.
Cei mai mulți participanți la protest au spus însă că se tem că vor plăti foarte mult.
În prezent, fiecare persoană din Rășinari plătește 24 de lei pe an pentru apă, indiferent de cât consumă, apa nefiind contorizată.
Protestul s-a încheiat fără incidente.
Lucrările la proiectul de introducere a apei și canalizării în Rășinari au început, marți, sub monitorizarea jandarmilor și a polițiștilor de la postul local.
Firma care a câștigat licitația pentru lucrările din Rășinari trebuie să facă săpături, în primă fază, pe opt străzi din localitate.
Comuna Rășinari, aflată la circa zece kilometri de municipiul Sibiu, este inclusă, alături de majoritatea localităților din județ, într-un proiect european care prevede extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, în valoare totală de peste o sută de milioane de euro.