Peste 300 de persoane, femei dar și copii, protestează, sâmbătă, în fața Ambasadei Federației Ruse la București, împotriva războiului din Ucraina.
Participanții au arborat steaguri ucrainene și pancarte pe care erau scrise mesajele precum: "Putin=Război", "Stop agresiunii", "Putin, jos mâinile de pe Ucraina!", "Rușilor, plecați acasă!", "Încetați finanțarea războiului!", "Ucrainenii mor pentru valori europene". Multe dintre aceste mesaje erau scrise în limba engleză, relatează Agerpres.
Oamenii au scandat lozinci pro-Ucraina, împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a războiului, invocându-se numele orașelor atacate de forțele ruse.
Evenimentul este organizat de Asociația 21 Decembrie 1989 și Fundația Ioan Bărbuș, acesta fiind cele de-al șaselea protest în fața Ambasadei Federației Ruse la București.
"Genocidul dezlănțuit împotriva poporului ucrainean de către armata roșie, împreună cu complicii lor ceceni și belaruși, trebuie oprit. Am fost și rămânem solidari cu poporul ucrainean în lupta sa pentru libertate și suveranitate. Ucraina va învinge", a fost mesajul organizatorilor, publicat pe pagina de Facebook, mai arată sursa citată.