Un bărbat în vârstă de 75 de ani a murit la Arad din cauza viiturilor puternice. Trupul său a fost luat de apă și dus 5 km. Ulterior s-a aflat că bărbatul reușise să se pună la adăpost din calea apelor însă a vrut să-și salveze și câinele.
Bărbatul susprins de viitură în satul Buceava-Șoimuș a fost descoperit mort la cinci kilometri distanță, în satul Iacobini. Se pare că persoana de 75 de ani a fost la un pas să scape de moarte, dar ar fi vrut să își salveze câinele.
Potrivit primelo informațiilor, bărbatul decedat era Ioan, cunoscut în satul lui sub porecla de Banatul. Acesta, împreună cu soția lui, a fost plecat duminică dimineața în Gurahonț, la o rudă de a lui care își sărbătorea ziua de naștere. Întorși de la petrecere la casa lor din Buceava-Șoimuș, cei doi soți au fost surprinși de viitură. Văzând cum apa crește văzând cu ochii, bărbatul de 75 de ani și-a urcat soția în podul casei, pentru ca aceasta să fie ferită de forța apelor. Apoi a vrut să își salveze și cățelul și să urce împreună cu animalul în pod. Numai că nu a mai apucat. În momentul în care a mers după câine, viitura l-a luat pe sus și dus a fost. Potrivit informațiilor noastre, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit la o distanță de cinci kilometri de propria casă, pe un teren agricol aflat în apropierea satului Iacobini. În primă fază, cadavrul nu a fost ridicat de nimeni de acolo, până când nu a sosit Poliția pentru a face cercetări, ținând cont de faptul că decesul a fost considerat moarte suspectă. Ulterior, oamenii legii din cadrul Serviciului Criminalistică s-au deplasat la fața locului unde au stabilit că nu există suspiciuni cu privire la deces.
Pe lângă că a rămas fără soț, femeia din Buceava-Șoimuș a rămas și fără o bună parte din casa în care locuia. Locuința era făcută din chirpici și pământ bătut, doar o parte fiind construită din cărămidă. Toată partea construită din pământ a fost luată de ape, rămânând în picioare doar bucata de clădire realizată din cărămidă. Norocul femeii a fost că s-a adăpostit chiar pe podul aflat deasupra clădirii din cărămidă. Altfel, poate că la această oră vorbeam despre două victime.