Actual· 2 min citire

Polițist, trecut în „tabăra adversă”. A fost prins când fura din locuințe

Foto arhivă

Foto arhivă

Publicat1 iun. 2023, 16:44
SursăRealitatea

Deși ar trebui să prindă hoți și să-i trimită la închisoare, un polițist de la IPJ Prahova a fost el însuși prins la furat. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu și urmează să fie cercetat.

 Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează cercetări față de un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IJP) Prahova care a fost plasat în arest la domiciliu, informația fiind confirmată, joi, pentru AGERPRES, de către reprezentanții parchetului.

IJP Prahova a transmis un punct de vedere după apariția în spațiul public a unor informații din care reiese că un polițist din cadrul instituției este cercetat pentru furt din locuințe.

"Inspectoratul de Poliție Județean Prahova se delimitează de astfel de comportamente care nu fac cinste instituției și pune în aplicare prevederile legale în materie disciplinară. Totodată, precizăm că toți cetățenii sunt egali în fața legii și vor fi luate măsurile legale indiferent de calitatea acestora. Având în vedere calitatea persoanei în cauză, cercetările sunt de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova", arată sursa citată.

Ulterior, PT Prahova a confirmat, la solicitarea Agerpres, faptul că efectuează cercetări într-o astfel de speță.

"Având în vedere apariția în mai multe trusturi de presă a informației privind cercetările efectuate față de un polițist din cadrul IPJ Prahova și a faptului că instituția a dat un comunicat de presă privind acest aspect, confirmăm că față de o persoană având această calitate se efectuează cercetări într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu de către Judecătoria Ploiești. Punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea la.domiciliu reprezintă etape ale procesului penal ce nu pot înfrânge prezumția de nevinovăție de care inculpatul beneficiază", arată sursa citată.

Conform informațiilor apărute în spațiul public, polițistul respectiv ar fi acuzat de furt din locuințe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual