Pleșu: "Industria“ doctoratelor din România a ajuns să încurajeze, pe scară mare, impostura

În viziunea sa, "problema a luat naștere prin „colaborarea“ perdantă dintre o guvernare inaptă, o sumedenie de profesori slab pregătiți și nereactivi și o masă de studenți selecționați și promovați arbitrar. A intra în facultate fără examen de admitere și a trece prin anii de studiu profitînd de nivelul scăzut al exigențelor universitare nu sunt condiții favorabile ale unei intervenții salutare pentru ameliorarea situației".

"Am avut, după 1989, vreo douăzeci de miniștri ai educației și tot soiul de proiecte legislative „reformatoare“. „Foarte dinamic peisaj!“ – îți vine să spui. Ar trebui să ne confruntăm cu un „sistem“ suplu, modern, cu proceduri și standarde „la zi“. Realitatea e, însă, ca să zicem așa, „mai complexă“. Terenul ne oferă un spectacol destul de trist, cu probleme de integritate, de transparență, de proastă guvernare, de competență precară, sub-finanțare, confuzie legislativă, corupție etc. E drept, unii dintre miniștrii post-revoluționari au stat în funcție prea puțin timp ca să poată duce la bun sfîrșit un proiect consistent (în cazul în care îl aveau…). Dar alții – inconturnabila Andronescu, de pildă (care a avut trei mandate) – ar fi putut face mai mult sau, măcar, ar fi putut face mai puține nefăcute. Au fost și cazuri stingheritoare, cu propuneri de ministeriat adresate unor suspecți de plagiat (Corina Dumitrescu și Ioan Mang), cu personaje încă nealcătuite cultural (bietul Liviu Pop), sau cu un ministru al cercetării științifice (Mihnea Costoiu) fără doctorat, fără publicații, așadar fără nicio expertiză reală în domeniul pe care era chemat să-l administreze", scrie Andrei Pleșu.
 
În viziunea sa, "miniștrii cu adevărat onorabili se pot număra pe degetele de la o mînă", nominalizându-i pe Mihai Șora, Gheorghe Ștefan, Mircea Miclea și Andrei Marga. Pleșu consideră că "nimeni nu pare preocupat în mod autentic de căutarea unor soluții".
 
"Bun! Toată lumea știe că lucrurile merg prost. După bombăneala de rigoare se pune, totuși, întrebarea „ce e de făcut?“. Dincolo de felurite discursuri electorale, nimeni nu pare preocupat în mod autentic de căutarea unor soluții. Cu atît mai binevenită, mai curajoasă, mai responsabilă mi se pare inițiativa Societății Academice Române și a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, care, împreună cu Federația Studenților din Elveția, au pus temeiul unei Coaliții pentru Universități Curate. Proiectul, co-finanțat printr-un grant elevețian, a fost lansat pe 27 mai la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din București. Într-o primă formulare, tema dezbaterii a fost „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților și schimbul de bune practici“. Deși totul a început cu mesaje încurajatoare din partea Președinției și a Ministerului Educației, deși tema este fierbinte, presa nu a acordat evenimentului prea mare atenție. La noi, lucrurile importante nu fac rating.
 
Primul obiectiv al organizatorilor (asistați cu energie și competență de doamna Alina Mungiu-Pippidi) pare să fie stabilirea unui diagnostic exact. Nu există terapeutică fără analiza bolii, a simptomelor ei, a riscurilor de cronicizare sau de explozie acută. S-a trecut, deci, la monitorizarea aplicată, pe mai multe paliere, a 55 de universități românești: paginile lor de web, procesele verbale ale ședințelor de conducere, procedurile de evaluare și promovare etc. Rezultatele sunt departe de a fi încurajatoare", continuă Andrei Pleșu.
 
Mai departe, scriitorul punctează o serie de observații:
 
"1. „Industria“ doctoratelor din România a ajuns să încurajeze, pe scară mare, impostura. Se obțin titluri academice pe căi „neconvenționale“, performanța academică fiind, astfel, relativizată printr-un exces de „îngăduință“ conjuncturală interesată. Din păcate, „cazul Ponta“ nu propune un model stimulator. Aș îndrăzni să spun că, în contextul falsurilor generalizate tolerate de mediul nostru academic, infracțiunea primului ministru devine nesemnificativă (deși, practicat la nivel de șef al guvernului, plagiatul dă un semnal penibil). Mai grav mi se pare altceva: dl. Ponta își explică „mica“ eroare spunînd că pe vremea cînd și-a luat el titlul nu exista principiul menționării surselor. Asta dovedește o gravă necunoaștere a regulilor minimale în materie de cercetare științifică. Iar faptul că un ministru al învățămîntului – în speță dna Ecaterina Andronescu – a fost gata să acopere, partinic, această aberație, nu face decît să înrăutățească lucrurile.
 
2. Fiecare componentă a sistemului tinde să dea vina pe celelalte, îngreunînd, astfel, conlucrarea lucidă în vederea ieșirii din criză. Profesorii și studenții veștejesc guvernul, guvernul se supără pe studenți și profesori, profesorii pe studenți, studenții pe profesori etc. În realitate, nici unii, nici alții nu trebuie demonizați simplificator sau idolatrizați fără discernămînt. Problema a luat naștere prin „colaborarea“ perdantă dintre o guvernare inaptă, o sumedenie de profesori slab pregătiți și nereactivi și o masă de studenți selecționați și promovați arbitrar. A intra în facultate fără examen de admitere și a trece prin anii de studiu profitînd de nivelul scăzut al exigențelor universitare nu sunt condiții favorabile ale unei intervenții salutare pentru ameliorarea situației. Da, e nevoie de „implicarea studenților“, dar contează enorm calitatea lor profesională, competitivitatea și credibilitatea lor.
 
3. Un program solid de reformă a învățămîntului ar trebui să includă și învățămîntul secundar. Cauza multor rele se află în modul cum sunt concepute programele didactice din liceu, manualele, distribuția pe ore a diferitelor discipline. La care se adaugă nivelul de pregătire a cadrelor didactice, aflat în cădere liberă. De foarte multe ori, elevii, viitori studenți, ies din școală cu grave lacune de cultură, proști vorbitori de limba română, incapabili de disciplină intelectuală, amorfi", scrie Andrei Pleșu.
 
"Evident, sunt multe de spus și încă și mai multe de făcut. Deocamdată, inițiativa Coaliției pentru Universități Curate este prima încercare articulată de a sistematiza indiciile „din teritoriu“ și de a anticipa eventuale soluții de însănătoșire. Să sperăm că toți cei interesați o vor lua în serios", conchide scriitorul.