Polițiștii au efectuat percheziții la locuințele din județul Bistrița-Năsăud deținute sau folosite de un bistrițean de 33 de ani și de un cetățean spaniol de 45 de ani, ambii suspectați de trafic de droguri, dar și de alte infracțiuni, potrivit informațiilor transmise miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean.
Verificările au fost declanșate după ce, în seara zilei de 8 mai, bărbatul de 33 de ani, din Sângeorz-Băi, s-a deplasat la locuința unei femei de 43 de ani din localitatea Pinticu, având asupra sa un pistol cu potențial letal, supus autorizării, iar atunci când i s-a cerut să iasă din curte a început să o amenințe pe femeie cu moartea.
Ulterior, pe fondul apariției a patru bărbați în fața locuinței, bărbatul de 33 de ani ar fi executat două focuri de armă, fără drept, amenințând totodată cu moartea pe unul dintre bărbați.
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au intervenit la locul evenimentului, unde au descoperit și ridicat pistolul folosit de bărbat, acesta fiind, ulterior, condus la sediul poliției, pentru audieri.
În continuarea cercetărilor, la data de 9 mai, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 33 de ani și au efectuat patru percheziții domiciliare în municipiul Bistrița și în orașul Sângeorz-Băi, de unde au ridicat două pistoale neletale cu bile, nesupuse autorizării, cinci cartușe pentru armă neletală, aproximativ 20 de grame de substanță vegetală, de culoare verde oliv, susceptibilă a avea efect psihotrop, aproximativ trei grame de substanțe psihoactive, două grindere de mărunțit, un cântar de precizie și plicuri de tip zip-lock, folosite pentru ambalarea substanțelor psihoactive.
Totodată, din cercetări a reieșit faptul că, în vara anului 2021, bărbatul ar fi deținut în locuința sa din municipiul Bistrița cantitatea de 100 de grame de "sare de baie" și un kilogram de canabis, în scopul comercializării.
În timpul desfășurării percheziției domiciliare din municipiul Bistrița, a fost depistat un cetățean spaniol, de 45 de ani, care s-a prezentat la imobilul respectiv conducând un autoturism și asupra căruia polițiștii au descoperit două plicuri în care se afla o substanță vegetală susceptibilă a avea efect psihotrop.
În urma testării cu aparatul DrugTest de către polițiștii Biroului Rutier, a reieșit faptul că spaniolul era pozitiv în cazul substanței canabis, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice.
Ulterior, la solicitarea polițiștilor, bărbatul a predat de la locuința sa un recipient în care se aflau mai mulți muguri vegetali susceptibili a avea efect psihotrop.
La data de 10 mai, polițiștii au efectuat alte trei percheziții domiciliare, de data aceasta la imobile din Bistrița și Ragla folosite de cetățeanul spaniol, de unde au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 10 grame de substanță vegetală, de culoare verde oliv, susceptibilă a avea efect psihotrop, un cântar de precizie, un grinder ce conținea urme de substanță vegetală și mai multe plicuri de tip zip-lock.
Din cercetări, a reieșit faptul că cetățeanul spaniol ar fi introdus ilegal pe teritoriul României cantități de canabis, efectuând, totodată, în cursul anului 2021, mai multe operațiuni de vânzare.
Tot în ziua de 10 mai, bărbatul de 33 de ani din Sângeorz-Băi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat penal pentru infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, violare de domiciliu și amenințare, trafic de droguri de risc, deținere de droguri în scop de consum propriu și orice operațiuni cu substanțe psihoactive.
În urma delegării DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, polițiștii continuă documentarea activității infracționale a cetățeanului spaniol, suspectat de trafic internațional de droguri de risc, trafic de droguri de risc, deținere de droguri în scop de consum propriu și orice operațiuni cu substanțe psihoactive și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.