60.000 de lei pe an ar putea deduce din impozit o familie cu doi copii, dacă se va aplica impozitul pe venitul gospodăriilor. Ministrul Muncii spune că, pe lângă cheltuieli cu asigurări medicale și taxe școlare, vom putea scuti de taxe și cheltuielile cu îmbrăcămintea și mâncarea. Precizările au fost făcute de Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.
Dacă impozitul pe venitul global pe gospodărie va fi introdus în 2018, vom putea să scutim de taxe banii cu care plătim abonamentele medicale, asigurări de viață și de bunuri și renovarea locuinței.
Pe lângă acestea, ministrul Muncii spune că vor exista deduceri pentru toate cheltuielile făcute în țară, în niște limite stabilite prin lege.
Ar exista și posibilitatea ca familiile cu copii să primească un sprijin financiar, în funcție de venitul părinților. O familie cu venituri mai mici de 5.000 de lei pe lună ar putea lua 1.600 de lei pe an pentru fiecare copil. Cu o condiție: copiii să nu aibă prea multe absențe de la școală.
Vor exista și venituri care nu vor fi impozitate. Aici intră salariile medicilor, IT-iștilor și cercetătorilor. În plus, câștigurile obținute din dividende, bursă și agricultura de subzistență nu vor fi luate în calcul la plata impozitului global.
Ministrul Muncii spune că impozitul pe venitul global se va putea plăti lunar, ca acum, sau o dată pe an, pe baza declarației fiscale. Doar în acest ultim caz însă vor putea fi deduse cheltuielile realizate de gospodărie.
Potrivit noului model de impozitare propus de Guvern, cei care câștigă mai puțin de 2.000 de lei pe lună nu vor plăti impozit pe venit. Câștigurile care vor depăși acest prag vor fi impozitate cu 10 la sută.