Actual· 3 min citire

Partidele care vor participa la europarlamentare se angajează să nu folosească Inteligența Artificială în scopuri malefice

Fenomenul fake news a intrat într-o nouă era din cauza folosirii Inteligenței Artificiale (Profimedia)

Fenomenul fake news a intrat într-o nouă era din cauza folosirii Inteligenței Artificiale (Profimedia)

Publicat9 apr. 2024, 18:20
SursăRealitatea net

Partidele politice care vor participa la alegerile pentru Parlamentul European s-au angajat ca în campania electorală să nu folosească Inteligența Artificială pentru a produce conținut înșelător, precum înregistrări audio, video sau imagini care să proiecteze o imagine falsă asupra rivalilor politici, un alt angajament fiind să eticheteze clar materialul generat de IA.

Aceste două angajamente sunt incluse în codul de conduită pentru alegerile europarlamentare din 6-9 iunie întocmit de Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (IDEA) împreună cu Comisia Europeană și cu partidele politice, prezentat marți, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Aceste două angajamente sunt incluse în codul de conduită pentru alegerile europarlamentare din 6-9 iunie întocmit de Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (IDEA) împreună cu Comisia Europeană și cu partidele politice, prezentat marți.

Semnatarii acestui cod voluntar promit astfel să folosească tehnologii precum inteligența artificială în mod etic și transparent, angajându-se de pildă să nu producă conținuturi înșelătoare, cum ar fi materiale falsificate, furate sau conținuturi care denaturează în orice formă activități ale candidaților sau actorilor electorali, de exemplu imagini video cu declarații false.

"Utilizarea conținuturilor generate de Inteligența Artificială este permisă numai atunci când sunt clar etichetate", mai precizează același cod de conduită, care le sugerează de asemenea partidelor să lupte activ împotriva efectelor negative ale conținuturilor înșelătoare generate de IA și să-și instruiască personalul în acest scop.

Partidele se mai angajează să fie transparente asupra contribuțiilor financiare pe care le primesc, inclusiv cadouri, împrumuturi, donații sau contribuții de campanie, precum și să evite opacitatea în publicitatea politică în mesajele de campanie, respingând publicarea de anunțuri politice "sponsorizate de interese nedeclarate" sau contractarea unor intermediari pentru transmiterea de mesaje de campanie care nu pot fi atribuite.

Partidele care au semnat codul de conduită au convenit de asemenea să nu disemineze declarații discriminatorii împotriva unor persoane pe bază de gen, rasă sau religie, ori conținut care incită la violență sau la discurs bazat pe ură, și nici mesaje care să descurajeze votanții să vină la urne sau care oferă informații inexacte despre procesele electorale.

Au subscris acestui cod de conduită partidele reprezentate de principalele grupuri politice din Parlamentul European, inclusiv popularii, socialiștii, liberalii, Verzii, conservatorii și Stânga. Nu s-a raliat încă inițiativei grupul de extremă dreapta Identitate și Democrație, dar Comisia Europeană a semnalat că și acesta o va face înaintea alegerilor europarlamentare.

Publicarea acestui cod de conduită coincide cu intrarea în vigoare în UE a noilor norme care urmăresc să ajute cetățenii să identifice mai bine mesajele de natură să le influențeze opiniile și deciziile politice, în sensul că astfel de anunțuri vor trebui identificate ca atare, să indice cine și cu cât le-a plătit, printre alte detalii.

"Noua legislație face mai transparentă publicitatea politică și stabilește mecanisme de protecție mai solide împotriva ingerinței și manipulării străine", a afirmat, citată într-un comunicat, vicepreședinta Comisiei Europene pentru Valori și Transparență, Vera Jourova.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual