Cunoscutul preot sibian Constantin Necula scrie despre semnificația sărbătorilor Pascale.
"Suntem mereu în zorii Învierii, urcând Dealu Căpățânii dis-de-dimineață. Pe de o parte somnul, zgomotos, al celor care cred că-și fac datoria civică ucigându-l pe Dumnezeu. Un Dumnezeu care-i încurcă în manifestarea libertății lor imorale nu poate fi decât condamnat la moarte. Un Dumnezeu care l-a făcut pe om bărbat și femeie, care a cerut să naștem copii, care ține partea adevărului adânc împotriva dreptăților de circumstanță, care ne cere să ne creștem copiii cu respect față de tată și mamă, față de Cer și Pământ deopotrivă, care ne dă Trup și Sânge pentru a ne vindeca de moarte, care refuză scenariul apocaliptic așteptând pocăința, nu poate fi pe gustul cinicilor agățați de civism ca de o religie. Pe de altă parte liniștea amorțită a paznicilor Mormântului, năimiții detașați de drama de cu seară. Funcționarii imperiului, puși să vegheze să nu fie furat Hristos din groapă. Mituiții de a doua zi de la prânz ca să umple cu minciuni văzduhul. Făcându-l irespirabil. Pe de altă parte Apostolii. Speriați, umiliți, puși la colț dar păstrând unitatea, gata să moară. Așa suntem de două mii de ani, închegând nădejdi, credințe și frici. Salvați fiind de curajul mironosițelor femei, treziți de frisonul veștii ce ne-o aduc: Hristos a înviat!", scrie părintele sibian Constantin Necula, în Tribuna.
