Șeful grupului paramilitar rus Wagner a declarat că trupele sale nu vor mai lua prizonieri de război ucraineni, ci îi vor omorî pe toți inamicii, ca reacție la ceea ce el a descris ca fiind execuția unuia dintre oamenii săi de către forțele Kievului, relatează AFP.
Mercenarii Wagner se află în prezent în prima linie a bătăliei pentru Bahmut, în estul Ucrainei, care face ravagii de luni de zile.
"Nu știm numele răniților noștri împușcați de niște ucraineni mizerabili. Dar noi îi vom ucide pe toți cei aflați pe câmpul de luptă. Nu vom mai lua niciun prizonier", a declarat duminică Evgheni Prigojin într-un mesaj audio postat pe Telegram de serviciul său de presă. "Când iei un prizonier, începi prin a avea grijă de el, îl tratezi, nu-i faci rău și îl trimiți acasă după un timp prin schimb sau așa ceva", a explicat Evgheni Prigojin.
El a reacționat la o altă înregistrarea audio, postată pe un alt cont Telegram afiliat Wagner, prezentată drept o conversație între militari ucraineni care ordonă executarea unui luptător capturat al grupului paramilitar. AFP nu a putut confirma autenticitatea acestei din urmă înregistrări.
Pe rețelele sociale circulă, de asemenea, o înregistrare în care un luptător presupus a fi Wagner este luat prin surprindere și ucis într-o tranșee de un luptător ucrainean de la mică distanță.
Grupul Wagner, care a fost acuzat de numeroase abuzuri în diferitele zone de operațiuni în care a fost desfășurat, în întreaga lume, se află în prezent în prima linie a bătăliei pentru Bahmut, în estul Ucrainei, care se desfășoară de luni de zile. De la începutul ofensivei rusești împotriva Ucrainei, în februarie 2022, Kievul și Moscova s-au acuzat reciproc în mod regulat de abuzuri asupra prizonierilor, ceea ce constituie crime de război.
La jumătatea lunii aprilie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat acțiunile "monștrilor" ruși după publicarea pe rețelele de socializare a unui videoclip șocant care arată decapitarea unui presupus prizonier de război ucrainean. Evgheni Prigojin respinsese acuzațiile formulate de un ONG și de un dezertor din grupul său care susțineau că cei care l-au executat pe soldatului ucrainean, vizibili în videoclip, erau membri ai Wagner.