Actual· 2 min citire

Nu neglija alunițele suspecte

Nu neglija alunițele suspecte

Nu neglija alunițele suspecte

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 iul. 2014, 12:40

Considerate de mulți semne ale frumuseții, alunițele se pot transforma într-un coșmar numit melanom malign, cea mai gravă formă de cancer de piele. Astfel, schimbarea culorii, a formei sau a reliefului aluniței trebuie să ne dea de gândit.

În fiecare an, aproximativ 132.000 de persoane sunt diagnosticate cu această boală, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății. Cele mai recente date din țara noastră arată că 1.121 de persoane au primit acest diagnostic, în anul 2012.

Alunițele pot fi din naștere (nevi congenitali, un procent de 1%), fie sunt dobândite pe timpul vieții (din copilărie și până în jurul vârstei de 40 de ani). În general, oamenii au între 10 și 40 de alunițe, de aceea, specialiștii spun că persoanele care depășesc acest număr sunt predispuse la melanom.

Totodată, o aluniță care are diametrul mai mare de 6 milimetri nu trebuie să fie neglijată. Este indicat ca și persoanele care prezintă un nev congenital de dimensiuni mici să fie văzute anual de un dermatolog.

Când să te îngrijorezi

Dacă ai observat o aluniță nouă, care are o formă neregulată sau nu are o culoare uniformă, poate fi un semnal de alarmă. De cele mai multe ori însă melanomul se dezvoltă pe o aluniță „cu vechime”.

Semnele unei alunițe suspecte au fost grupate de specialiști într-un ABCDE al melanomului. Astfel, persoanele ale căror alunițe se regăsesc în unul sau mai multe din criteriile acestuia trebuie să se prezinte de urgență la medic.

Află cum recunoști alunițele suspecte pe clicksanatate.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual