Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunță un nou mod de fraudare a eliberării și utilizării certificatelor digitale UE - certificatele COVID. Mai mulți medici de familie au fost prinși că au falsificat rezultatele testelor rapide antigen pentru a acorda concedii medicale de boală.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunță un nou mod de fraudare a eliberării și utilizării certificatelor digitale UE - certificatele COVID.
Potrivit verificărilor făcute de polițiști, mai mulți medici de familie ar fi falsificat rezultatele testelor rapide pentru anumiți pacienți pentru a atesta că sunt infectați cu coronavirus, deși nu este real. Totul pentru obținerea de concedii medicale.
Astfel că pacienții respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile și obțin certificatul verde, deși aceștia nu sunt bolnavi de COVID-19. MAI a anunțat că în aceste cazuri au fost deja demarate controale de la DSP, în prezența polițiștilor.
Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că în urma verificărilor din ultimele șapte zile, au fost întocmite 40 de dosare penale, dintre care 16 pentru zădărnicire a combaterii bolilor. Polițiștii au în lucru în acest moment peste 400 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a aproximativ 1.330 de certificate sau adeverințe de vaccinare. Un număr de 1.069 de persoane sunt cercetate în aceste dosare.
De asemenea, în ultima săptămână, au fost întocmite 22 de dosare penale privind posibile fraude în eliberarea certificatelor și adeverințelor de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 26 de persoane.
"Există indicii privind un nou mod de operare folosit pentru a frauda procesul de eliberare și utilizare a certificatelor digitale UE. Astfel, în ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulți medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătății teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiți pacienți, atestând în mod nereal că sunt infectați. În acest fel, pacienții respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile și obțin certificatul verde, deși în realitate nu au fost infectați", a anunțat Monica Dajbog, de la sediul MAI.
În ultima săptămână polițiștii și jandarmii au desfășurat peste 12.000 de acțiuni preventive privind necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară, dar și 7.924 de acțiuni de control a modului în care sunt respectate reglementările legale care au ca scop prevenirea îmbolnăvirii de COVID-19, în special în spații aglomerate, centre comerciale, mijloace de transport în comun.
În total, au fost verificați peste 26.000 de operatori economici, 1.540 de operatori mijloace de transport persoane și aproximativ 300.000 de obiective de interes, dintre care aproape 25.000 de spații de alimentație publică. Au fost verificate în acest sens peste 600.000 de persoane, potrivit anunțului MAI.
Amenzile aplicate au fost în valoare de peste 4,2 milioane de lei, pentru 20.447 de contravenții. Cele mai multe sancțiuni au fost pentru nepurtarea măștii de protecție - 17.237. Mai puține - 2.549 au fost date pentru nerespectarea măsurilor de circulație (deplasare), dar și pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea - 306.