Practic, România riscă să rateze ținta de încadrare sub pragul de deficit excesiv până în 2030, iar consecințele ar putea însemna tăieri de fonduri, suspendarea unor programe europene și pierderea credibilității financiare în fața partenerilor externi.
Cine este vinovat?
Această întrebare trebuie pusă clar și fără ocolișuri, pentru că nu ne aflăm în fața unei crize moștenite, ci în mijlocul unui dezastru administrat în mod direct de actuala coaliție PSD–PNL, girată de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
•Marcel Ciolacu, în calitate de premier, a promis consolidare fiscală, dar a continuat să alimenteze aparatul bugetar cu sinecuri, majorări salariale populiste și cheltuieli nejustificate în administrația locală și centrală, toate în scop electoral.
•Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, deși are un profil tehnocrat, s-a dovedit lipsit de autoritate în fața partidului și a girat amânarea reformelor esențiale, inclusiv tăierea cheltuielilor neproductive și reorganizarea aparatului bugetar.
•Nicolae Ciucă, deși a predat ștafeta guvernării, a lăsat în urmă o moștenire de dezechilibre accentuate, alimentate de politici de creștere a cheltuielilor fără acoperire în venituri reale.
În fapt, întreaga coaliție de guvernare a ales calea înșelătoriei fiscale: a promis reforme în PNRR, dar a negociat prorogări și excepții; a promis digitalizare, dar a crescut cheltuielile cu birocrația; a vorbit despre „România echitabilă", dar a lăsat găurile negre din economie să se adâncească.
Ce spune Comisia Europeană?
Mesajul transmis miercuri de Comisia Europeană este dur:
„Creşterea cheltuielilor nete ale României depăşeşte cu mult plafonul stabilit pentru traiectoria sa de corecţie, ceea ce prezintă riscuri clare în ceea ce priveşte corectarea deficitului său excesiv până în 2030."
Aceasta este o constatare oficială de eșec în guvernare, care se poate traduce, în următoarele luni, prin:
•Suspendarea unor transe din PNRR;
•Reîntoarcerea la pactul de stabilitate și posibile proceduri de infringement;
•Creșterea costurilor de împrumut ale României pe piețele internaționale;
•Blocarea unor fonduri de coeziune începând cu exercițiul financiar 2026–2027.
Ce ar fi trebuit făcut?
România nu a dus lipsă de avertismente sau de soluții. Comisia Europeană a indicat în mod repetat că e nevoie de:
1.Reducerea cheltuielilor neproductive, în special în administrația publică;
2.Reformarea sistemului fiscal, prin lărgirea bazei de impozitare și combaterea evaziunii;
3.Digitalizarea reală a ANAF și colectarea eficientă a TVA-ului;
4.Auditul fondurilor publice și stoparea risipei în companiile de stat și autoritățile locale.
Nimic din acestea nu a fost făcut. Dimpotrivă, s-a adâncit spirala clientelismului politic și s-a întreținut o „bursă de funcții" între PSD și PNL, în care reforma a fost ultima prioritate.
Concluzie: România plătește factura unui sistem politic iresponsabil
Nu Bruxelles-ul e problema României. Nu Europa este „inamicul" – cum sugerează uneori discursul populist. Inamicul real este guvernarea coruptă, ineficientă și lipsită de viziune, care a pus România într-o fundătură financiară.
Este momentul ca responsabilitatea politică să fie asumată cu nume și prenume. Iar dacă actualii guvernanți nu au voința de a lua măsuri reale, măcar să nu se ascundă în spatele reformelor mimate și a lozincilor patriotarde.
