Coronavirus - România: 63762 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Nimic concret de la DIICOT, la peste o lună de la declanșarea Cazului Caracal

Tuesday, 27 August 2019, 10:46 Sursă: REALITATEA.NET

Șeful DIICOT Felix Bănilă a spus că ancheta în cazul Caracal se apropie de final! În această ultimă etapă se verifică găurile din pământ și pereții locuinței casei lui Gheorghe Dincă.

„După ce vom finaliza această ultimă etapă, care este foarte importantă, vom stabili o întâlnire cu presa și vă vom lămuri. (....) De finalizat această cercetare în cadrul acestui mandat de percheziție domiciliară. Practic, se verifică găurile din pământ, dacă sunt sau nu sunt obiecte care ne interesează acolo. Se verifică pereții locuinței.”, a spus șeful DIICOT.

Întrebat dacă exclude varianta ca Luzia Melencu să fie în viață, Bănilă a spus: „Nu excludem niciuna dintre variante. Testele ADN în cazul victimei majore nu sunt concludente și de aceea nu putem exclude nicio variantă”.
Întrebat despre posibilitatea ca soția lui Dincă să devină din martor în suspect, Bănilă a spus că asta depinde de cum evoluează ancheta. 
 
De asemenea, Felix Bănilă a spus că sunt discuții apărute în spațiul public, referitor la faptul că familia lui Dincă știa ce face acesta și că nu poate nega, dar nici nu are posibilitatea de a da amănunte. "Sunt discuții lansate de avocați în spațiul public. Nu pot nega. Dar nu pot oferi amănunte. Au venit acele concluzii preliminare. A fost identificat profilul minorei în proporție de 99,9 % însă cercetările continuă", a spus șeful DIICOT.
 
Probele au dispărut. Avem altele!
 
Legat de acuzațiile avocaților, că au dispărut înregistrări cu Luiza de la dosar, Bănilă spune că nu înțelege pe ce se bazează când formulează aceste acuzații. Șeful DIICOT spune că, totuși, ancheta a evoluat și "avem alte probe"!
Felix Bănilă a refuzat să spună și dacă, în momentul de față, autoritățile au cerut certificat de deces pentru Alexandra și nici dacă se conturează ipoteza unei a treia victime. "Nu neglijăm niciuna dintre versiuni, nici că ar avea sau n-ar avea complici. După ce vom finaliza cercetarea în curte și în casă va vom oferi detalii". 

Felix Bănilă a spus că anchetatorii au de finalizat cercetarea în casa lui Gheorghe Dincă, unde scanează golurile din pământ și pereții locuinței. Șeful DIICOT a mai spus că nu exclude varianta ca Luiza să fie în viață, dar nici moartă. 

Cât despre descoperirea de noi indicii, Bănilă a spus că, în prezent, sunt doar discuții ipotetice și că nu poate să facă nicio speculație.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL