Nicușor Dan începe de mâine consultările cu partidele
Președintele României a fost citat la Curtea de Apel București.
Este vorba despre un dosar cu o firmă imobiliară care îi cere daune de un milion de euro.
„Practici pe care le aveau deja. Nu acuz. Pur și simplu un mod de a judeca, poate că nici asociația...că în momentul în care s-a judecat... nu mai eram în asociație, n-a mai avut oameni să trimită. A trimis numai concluzii scrise.
Dar asta e una, da? Cu asociația a contestat niște acte pentru un proiect imobiliar pe care considerăm că ilegal, pentru că, cum spuneam, pe procedură, din cauza acestor judecăți de procedură, pe multe din motivele de nelegalitate ale autorizației, nu s-a mai pronunțat pe fond instanța.”, a zis Nicușor Dan, președintele României, la ieșirea de la proces.
„În primul rând, în momentul ăsta sunt vreo 50 de dosare civile în care sunt parte, nu am venit la la niciunul dintre ele. Am venit la acesta pentru că am fost solicitat la proba cu interogatoriu.
Asta este diferența față de celelalte și codul de procedură civilă spune că dacă instanța te citează la interogatoriu și tu nu vii, înseamnă că cumva ești de acord cu tot ce se spune despre tine. Și ăsta e motivul pentru că am venit să spun că nu e nici de cum asta.
Deci, pe scurt, în această cauză, două asociații au contestat un proiect imobiliar, au pierdut. Și acum în loc să fie bucuroși că au scăpat, deși proiectul lor este ilegal...ca să intimideze asociațiile, au cerut acest milion de euro și asociațiilor, ca și persoane juridice și membrilor organelor de conducere de la momentul ăla, printre care și eu.
Din momentul 2019, când acțiunea a pornit, eu eram vicepreședintele asociației. Pe o oportunitate...și ăsta e un lucru important. L-am zis și în sală mai devreme...acel teren în jargon este CB3, toată fâșia din fața lacului, între Lacul Văcărești și șoseaua Calea Văcărești. Acest teren este CB3...care înseamnă în esență birouri și care este logica pentru care este CB3? Este că orașul trebuie să aibă un echilibru între locuire și job. Noi vedem că în fiecare dimineață...zeci de mii de mașini merg din SUD în NORD și ele revin seara, pentru că oamenii locuiesc în SUD și lucrează în NORD. Urbanismul de azi înseamnă să faci un mix.”, a completat Nicușor Dan.