Actual· 2 min citire

Motivul pentru care incendiul de la Satu Mare nu a fost stins de mai bine de 48 de ore

Motivul pentru care incendiul de la Satu Mare nu a fost stins de mai bine de 48 de ore

Motivul pentru care incendiul de la Satu Mare nu a fost stins de mai bine de 48 de ore

Publicat19 dec. 2017, 21:58
Actualizat19 dec. 2017, 22:00

Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), col. Daniel Dragne, a declarat marți într-o conferință de presă, că incendiul de la sonda de gaze din Moftinu Mare nu a fost stins deoarece gazele ce ies din sol ar putea duce la formarea de "amestecuri explozive" ce s-ar putea deplasa înspre localități, optându-se pentru arderea acestora până la găsirea unei soluții pentru captare.

„Nu am intervenit pentru stoparea frontului de flăcări pentru un simplu motiv, că această acțiune coordonată împreună cu captarea gazelor din zăcământ ar duce practic la posibilitatea formării unor amestecuri explozive care în funcție de viteza vântului și direcția de deplasare a vântului ar putea să fie îndreptate către zonele locuite și ar putea produce un dezastru pentru comunitate și pentru cetățeni. La momentul actual, personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență monitorizează modul în care se produce arderea, se vor face măsurătorile concentrațiilor de gaz la anumite distanțe prestabilite, 50 de metri de locul sondei, 100 de metri, 800 de metri, distanțele clasice de protecție în care vrem să fim sigur că nu avem chiar și scăpări de gaze, chiar dacă avem și scăpări de gaze, care ar putea să constituie un risc pentru populație", a declarat Dragne.

Reprezentantul Serinus Energy, Jeffrey Auld, sosit din Canada, a spus că s-a luat legătura cu o firmă specializată în controlul gazelor, unul dintre specialiști ajungând deja la Satu Mare, iar alții fiind așteptați în cursul zilei de miercuri. După o inspecție la fața locului se va decide strategia de intervenției pentru captarea gazelor și stingerea incendiului.

Incendiul la sonda din Moftin a fost anunțat în noaptea de duminică spre luni, la ora 1,35. În prima fază, la fața locului s-au deplasat 32 de subofițeri și 5 ofițeri din cadrul ISU Someș Satu Mare, cu opt autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și două echipaje medicale cu ambulanțe SMURD, pregătite să acorde îngrijiri medicale în caz de necesitate.

Ulterior, s-a luat decizia trimiterii în sprijin și a altor forțe și mijloace din județele învecinate, de la ISU Bihor - opt autospeciale cu 27 de pompieri, iar de la ISU Maramureș - două autospeciale cu 10 pompieri, dar nu s-a mai intervenit, fiind așteptai experți care să ofere o soluție pentru captarea gazelor.

Nu au fost înregistrate victime. Pompierii anunță că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetățenilor sau la alte construcții.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual