Sorin Cîmpeanu a declarat că anul școlar ce va debuta în toamnă va fi unul în care cursurile vor fi normale, cu prezență fizică, ministrul sperând că nu vor fi școli cu predare online.
Ministrul subliniază însă că susține ideea ca în contractele educaționale să fie stipulată acceptarea de către cei implicați în procesul de învățământ a obligației de a participa la ore cu camerele video deschise.
"Cu toții sperăm să nu existe un alt val pandemic. Sunt convins că pe 13 septembrie (...) vom putea să începem școala normal, vom putea să începem școala cu prezență fizică, fără a avea școli în care să se impună un regim de predare online obligat de rata de infectare crescută. Pe de altă parte însă, ne pregătim puternic pentru digitalizarea educației și sunt convins că vor fi situații în care, acolo unde vor fi întrunite toate condițiile – și mă refer aici la conectivitate, mă refer la disponibilitate echipamente și mă refer la pregătirea adecvată a cadrelor didactice pentru predarea online, mă refer și la existența platformelor de evaluare și examinare dedicate, specializate – în funcție de specificul disciplinei se vor putea susține și ore online, de data asta voluntar, fără a fi obligat cineva, ci doar cei care doresc să promoveze acest sistem de învățământ vor avea ocazia”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, vineri seară, la un post TV.Ministrul a menționat că susține ideea ca în contractele educaționale să fie stipulată acceptarea de către cei implicați în procesul de învățământ a obligației de a participa la ore cu camerele video deschise."Vom solicita ca în contractul de școlarizare să prevedem și situația în care, dacă vom fi obligați să mai trecem printr-o perioadă de predare online, să acceptăm de la bun început cu toții că vom lucra cu camerele deschise. Este un minim pentru a asigura relevanța procesului de învățare online”, a menționat Sorin Cîmpeanu.