Actual· 2 min citire

Dispar 4 contribuții sociale. Veste importantă pentru angajați de la ministrul de Finanțe

Dispar 4 contribuții sociale. Veste importantă pentru angajați de la ministrul de Finanțe

Dispar 4 contribuții sociale. Veste importantă pentru angajați de la ministrul de Finanțe

Publicat21 apr. 2017, 11:05
Actualizat21 apr. 2017, 12:37

Ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, a anunțat că, de la 1 ianuarie 2018, contribuțiile sociale vor fi datorate exclusiv de angajat și vor fi reduse cu 4,25 puncte procentuale.

Începând cu anul viitor vor exista doar două contribuții, respectiv CAS și CASS, care vor fi trecute în sarcina exclusivă a angajatului, a declarat ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan.

O altă modificare anunțată este cea referitoare la eliminarea a patru contribuții, inclusiv cea de șomaj, tot de la 1 ianuarie 2018.

De la 1 ianuarie 2018 contribuțiile sociale vor fi de 35%, reduse de la 39,25% și vor fi datorate exclusiv de angajat.

„Modificăm sarcina fiscală a obligațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajat și angajator, în sensul preluării în totalitate de către angajat. De asemenea, se va modifica modul de stabilire a CAS și CASS în cazul persoanelor fizice care desfășoară activități independente. Respectiv CAS-ul se va plăti fie la bugetul asigurărilor sociale de stat, fie la fondurile de pensii private, baza de calcul fiind cel puțin egală salariului minim pe economie. CASS-ul se va plăti la nivelul salariului minim pe economie, indiferent de numărul de activități desfășurate", a declarat, pentru Capital, ministrul Finanțelor. Asta aduce o majorare a sumelor minime datorate la stat cu 25% și eliminarea plafoanelor maximale de plată.

Astăzi, baza lunară de calcul nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în vigoare în anul pentru care se efectuează definitivarea contribuției,mai mare decât echivalentul de cinci ori acest câștig.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual