Mineriada din 1990. Firul evenimentelor tragice: "Minerii deveniseră o forță de ordine paralelă"

În probatoriul întocmit de oamenii legii, aceștia au arătat cum au decurs evenimentele violente care au dus la moartea a patru persoane în perioada 13 - 15 iunie 1990:

În zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.

Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:

1. moartea prin împușcare a 4 persoane;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane

În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate și transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reținute până în după amiaza aceleiași zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forță, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziționate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de  violență.

Conform hotărârii luate de către președintele Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituțiilor de forță, precum și de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naționale, în Piața Universității au fost aduși muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București, coordonați de directorul acesteia.

Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piața Universității împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanților.

Acțiunile întreprinse de autoritățile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanților, astfel că au fost incendiate sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române și Serviciului Român de Informații.

S-a făcut uz de armă cu muniție de război de către forțele de ordine, în aceste împrejurări fiind împușcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împușcare.

Represiunea autorităților a continuat, în zilele de 14 și 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii și muncitorii din mai multe județe ale țării, care  deveniseră o adevărată forță de ordine, paralelă cu cele recunoscute și organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.

Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

În concluzie, obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populației civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal.

În vederea administrării probatoriului au fost  audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2.300 de citații.

Parchetul General precizează că dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file.