În ziua de 24 iunie 2017, Media Consulta Internațional împreună cu partenerul oficial EximBank, vă invită să vă alăturați la cea de-a doua ediție a evenimentului RomânIA Autentică, organizat la Palatul Culturii din Iași, la Casa Memorială “Constantin Brâncuși” din satul Hobița și în Parcul Coloanei Infinitului din Târgu Jiu.
Românii doritori să retrăiască tradițiile de odinioară, precum și cei care nu au trăit o asemenea experiență, au oportunitatea de a învăța direct de la meșterii în arta populară, meșteșuguri precum sculptatul, torsul lânii, olăritul, cusutul semnelor populare și alte activități specifice care vă vor face mândri că sunteți români.
Media Consulta Internațional și EximBank susțin RomânIA Autentică și propun tuturor românilor să promoveze tradițiile și straiele românești, în zi de sărbătoare, la cel mai mare eveniment care adună la un loc oameni de pretutindeni, îmbrăcați în autenticul port popular românesc.
“RomânIA Autentică reprezintă viitorul nostru. Destinul unei națiuni se scrie prin fapte iar dacă noi românii vrem să devenim o națiune atunci trebuie să dăm mână cu mânâ și să arătăm lumii întregi că suntem o națiune. Anul trecut am ascultat îndemnul lui Brâncuși și ne-am dus în Gorj să redescoperim oamenii și valorile lor. Anul acesta la cea de a doua ediție, Gorjul și Iașul se unesc într-o horă mare și vor vibra la unison. La anul îi așteptăm și pe ceilalți să ni se alături și să sărbătorim împreună IA Românescă și de ce nu să reușim să introducem costumul popular în patrimoniul Unesco iar Ia românească să devină brand de țară”, a declarat Cristina Chiriac, inițiatorul proiectului.
Tradiția ne surprinde de fiecare dată, la RomânIA Autentică. Îmbracă-ți portul, trăiește românește și bucură-te autentic!