Unul dintre marile mistere ale bisericii aflate la cumpăna dintre Țara Hațegului și Valea Cernei din Ținutul Pădurenilor a fost descoperit în primii ani ai secolului trecut, în timpul unor lucrări de refacere.
În anul 1909, zidarii au scos la iveală de sub pardoseala bisericii de piatră mormântul domniței Zamfira, cea care a contribuit la reclădirea mănăstirii în secolul al XVI-lea.
Mormântul simplu și primitiv era acoperit cu o lespede din marmură roşie, purtând stema Ţării Româneşti, care conţinea un epitaf cu următorul text:
„Saphira, a principelui Moise vestită fată, în acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup. Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski. Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta. Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl. Dacia îi plânge pe amândoi. Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira, spune: Saphira a fost demnă de numele de safir”.
În mormânt se afla, însă, alături de presupusele rămășițe ale domniței, și cele ale unui copil, scrie zdh.ro.
„La un capăt al groapei, într-o lădiță pătrată, putregăită, s-au aflat îngrămădite oase și două craniuri, unul mai mare și altul mai mic. Acest din urmă poate să fi fost al copilei despre care spune tradiția că a aflat-o Zamfira în pădure și a dorit să fie înmormântată cu dânsa la un loc”, relata preotul Jacob Radu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Hațeg” (1913).
Preotul greco-catolic a fost martor al descoperirii bizare. A observat că mormântul fusese jefuit în trecut și și-a amintit legenda care circula pe seama domniței care ridicase biserica de piatră.
„O tradiție auzită de noi spune că, pe când petrecea la mănăstire, Zamfira a mers odată la preumblare prin pădure și a auzit dintr-o tufă plânset de copil mic. Și, mergând la tufă, a aflat acolo o copilă ca de trei luni, pe care a adus-o la mănăstire și a nutrit-o cu lapte de capră. Copila a trăit până când a fost de șapte ani și apoi a murit, iar Zamfirei i-a părut foarte rău după dânsa și a lăsat ca după ce va muri și dânsa să o dezgroape și să o pună lângă ea în mormânt”, relata preotul.
Zamfira (Saphira), fiica domnitorului muntean Moise Vodă, a fost cea care a finanţat ridicarea bisericii de piatră din curtea aşezământului, la mijlocul secolului al XVI-lea. O altă legendă spune că domniţa s-a vindecat bând din apa izvorului care trece prin curtea mănăstirii.
„Fiind Zamfira bolnavă, i s-a arătat în vis o solie dumnezeiască și i-a zis că dacă va bea din izvorul Prislopului se va însănătoși. Urmând acestei îndrumări, a aflat izvorul, a băut din el și s-a însănătoșit. În semn de mulțumire, a cumpărat cu bani mulți acel loc și a zidit aproape de izvor mănăstirea”, relata preotul Jacob Jianu.
Atunci domnița Zamfira a decis să ridice biserica, pe care a împodobit-o cu odoare şi mai apoi a înfiinţat în apropiere o şcoală de cânăreţi bisericeşti.
