Actual· 1 min citire

Leonard Doroftei, somat să evacueze locația unde are un pub, în Ploiești

Leonard Doroftei, somat să evacueze locația unde are un pub, în Ploiești

Leonard Doroftei, somat să evacueze locația unde are un pub, în Ploiești

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 aug. 2017, 12:14

Primăria Ploiești l-a somat pe Leonard Doroftei să închidă barul pe care îl deține în centrul orașului. Motivul: clădirea are risc seismic. Cele două părți vor ajunge în instanță, iar fostul boxer se gândește inclusiv să părăsească definitiv Ploieștiul.

Primăria Ploiești i-a trimis o notificare lui Leonard Doroftei, să își închidă barul. Instituția nu a prezentat, însă, și un plan pentru reabilitarea clădirii.

Fostul campion la box a explicat, pentru presa locală, că atunci când a investit în bar, în urmă cu 11 ani, clădirea era în aceeași situație ca în prezent, dar că nu i s-a spus nimic despre riscul seismic. 170.000 de euro a investit, la acea vreme, Doroftei. De cealaltă parte, primarul spune că localul nu este la prima notificare de evacuare.

Pentru ploieșteni, barul lui Doroftei era un simbol, mai ales că fostul sportiv și-a expus acolo toate medaliile obținute. Campionul se gândește acum la soluții extreme.

Spațiul în care funcționează barul a fost dobândit de Doroftei atunci când a fost declarat cetățean de onoare al Ploieștiului. Acesta a semnat un contract de asociere cu primăria, valabil, potrivit fostului sportiv, pentru încă 13 ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual