Actual· 2 min citire

LEGUME URIAȘE în Vrancea: "Am roșii de 700 de grame una, cu două fac un kilogram și jumătate"

LEGUME URIAȘE în Vrancea: "Am roșii de 700 de grame una, cu două fac un kilogram și jumătate"

LEGUME URIAȘE în Vrancea: "Am roșii de 700 de grame una, cu două fac un kilogram și jumătate"

Publicat25 aug. 2014, 11:20
Actualizat25 aug. 2014, 11:21

Cei mai importanți legumicultori și-au dat întâlnire în centrul comunei Biliești, județul Vrancea, pentru a se mândri cu legumele uriașe.

Renumiți pentru grădinile de legume, cei din Biliești își laudă marfa și spun că au folosit doar îngrășământ natural și că legumele lor sunt ecologice, dacă nu chiar bio. Concursul celor mai frumoase legume are loc în contextul Zilelor Comunei Biliești, eveniment patronat de Primărie.

"Chiar ne mândrim că am găsit o sămânță pe placul tuturor și au ieșit legume frumoase. Am roșii de 700 de grame una, cu două fac un kilogram și jumătate", spune Anisoara Grigorică, mandră de recolta din grădină. Schimbările climatice i-au afectat însă pe legumicultori. Ei spun că ceea ce se întâmplă cu vremea nu au mai văzut în viața lor, iar asta se vede și în grădini, scrie ziaruldevrancea.ro.

"S-a schimbat clima, nu știu, am avut furtuni, am avut și piatră de la început. Totuși, îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ferit și nu ne-a fărâmat chiar tot", a spus Vasilica Butuc.

Printre agricultori a fost și un tânăr de numai 23 de ani, Ionuț Taban, care visează să ajungă un legumicultor important în zonă și în jurul lui să îi adune pe ceilalți tineri din comună pentru a dezvolta această afacere. El este și marele câștigător al acestui concurs de legume de la Biliești. Cu cateva verze "gigant" și cu alte legume frumoase tanărul a fermecat comisia care a analizat marfa expusă în cadrul concursului, oferindu-i marele premiu, o drujbă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual