Actual· 2 min citire

Legea uninominalului asumată de Guvern, declarată neconstituțională

Legea uninominalului asumată de Guvern, declarată neconstituțională

Publicat1 dec. 2008, 12:00
SursăRealitatea TV

Curtea Constituțională i-a dat câștig de cauză lui Traian Băsescu în ceea ce privește plângerea pe care acesta a făcut-o la adresa variantei de vot uninomnal a guvernului. Magistrații au decis că uninominal propus de executiv încalcă legea fundamentală în stat, iar proiectul va ajunge acum înapoi în Parlament.
OFF
| [00:38]
La câteva ore de la decizia Curții, Traian Băsescu i-a făcut mincinoși pe premierul Tăriceanu, dar și pe fostul reședinte al Asociației Pro Democrația, Cristian Pârvulescu deoarece au propus introducerea unui vot mixt, si nicidecum a unuia uninominal. Nici liberalul Bogdan Olteanu nu a scăpat de criticile președintelui, care i-a recomandat șefului Camerei Deputaților să își dea demisia. Bogdan Olteanu a trimis la Cotroceni un teanc de scrisori prin care îi cerea lui Traian Băsescu să promulge rapid legea uninominalului. Președintele spune că va promulga legea privind votul uninominal când va constata că nu mai există articole neconstituționale. Băsescu susține că sunt și alte proiecte de vot uninominal care pot fi adoptate de Parlament.
TEXT MONTAJ
| [00:08]
SINCRON BASE DVCAM 3256
TC: 14.32 Personal consider varianta PSD mai buna decat PD, din punct de
vedere al capacitatii de a atrage electoratul la vot...
ILUSTRATII
|

BURTIERE
ATAC PREZIDENȚIAL

Legea uninominalului asumată de Guvern, declarată neconstituțională

Votul uninominal se întoarce
în Parlamentul României

Băsescu i-a atacat pe Călin Popescu
Tăriceanu și pe Cristian Pârvulescu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News