Actual· 2 min citire

Lecțiile lui Casanova despre dragoste și sex: tehnici de seducție care funcționează perfect și azi

Lecțiile lui Casanova despre dragoste și sex: tehnici de seducție care funcționează perfect și azi

Lecțiile lui Casanova despre dragoste și sex: tehnici de seducție care funcționează perfect și azi

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 mai 2015, 12:20

Giacomo Casanova, cel mai mare seducător al tuturor timpurilor, ar fi făcut dragoste cu 132 de femei în timpul celor 73 de ani de viață. Nu-l interesa numărul relațiilor amoroase, ci „vânătoarea“ în sine și modul în care femeile puteau fi convinse să-i cedeze. La aproape 300 de ani de la moartea aventurierului italian, tehnicile sale de seducție sunt mai actuale ca niciodată, în opinia unui psiholog.

Psihologul Daniel Goleman explică, pentru publicația britanică „Express“, că printre secretele cuceritorului italian se numărau abilitatea de a socializa și de a se face plăcut, inteligența și intuiția extraordinară de care dădea dovadă, dar și modul gradat în care știa să construiască relația cu o femeie până când accepta să facă dragoste cu el. Psihologul este de părere că aceste calități conturează portretul cuceritorului prin excelență, și nu imaginea de „băiat rău“, care avem astăzi impresia că îl face atrăgător pe un bărbat în ochii femeilor.

Iată care sunt secretele cuceritorului Casanova:

Învață să spui „povești“

Casanova era un orator desăvârșit, plin de savoare, cu o cultură vastă. Reușea să captiveze o femeie prin felul în care vorbea despre cele mai banale lucruri, până în momentul în care aceasta era complet absorbită de cuvintele sale. Bărbatul care știe să vorbească astfel încât să câștige încrederea și admirația unei femei, va reuși mult mai repede stabilească o relație intimă cu ea.

Trăiește clipa

Să alergi după femei nu trebuie să devină un scop în viață. Femeile sunt atrase de bărbații care duc o viață interesantă, plină de provocări, de firile amuzante, relaxate, care inspiră siguranță de sine. Astfel, femeile vor face automat diferența între un astfel de bărbat și restul, iar modul său de a trăi va deveni o „armă“ de seducție în sine.

Tratează fiecare femeie ca și cum ar fi unica

Femeile adoră ideea de romantism și le place să se simtă unice. Bărbații care înțeleg asta și nu tratează toate femeile la fel, care încearcă să descopere ce le face fericite, ce pasiuni și aspirații au, le va câștiga inima cu siguranță, scrie adevarul.ro. Casanova era extrem de atent la emoțiile femeilor. Înțelegea, de asemenea, că balanța se înclină mai mult atunci când îi arăți că îți pasă de ea și că ești atent la dorințele sale.




Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual