Procurorii îi acuză pe Coldea și Dumbravă de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani. Totul vine însoțit de probe, printre care se numără stenograme, declarații ale unor denunțători și transferuri bancare suspecte. Rețeaua generalilor extinsă și îi includea pe principalii actori ai statului paralel. În dosar apare și numele Laurei Codruța Kovesi.
DAN TOCACI
Păi, gândește-te ce conexiuni au (Coldea și Dumbravă - n.r.). Au Uniunea Europeană...cu Kovesi, cu alea...
CĂTĂLIN HIDEG
Păi mai au, măi, nebunule?
DAN TOCACI
Kovesi dacă face așa, se...se duce peste ea! Ce crezi (...)? Au o putere fantastică. (...) Îi au pe toți la mână.
SURSA: RECHIZITORIUL DNA
Cazul lui Coldea și Dumbravă a plecat de la denunțul omului de afaceri Cătălin Hideg, care susține că rețeaua i-a cerut nu mai puțin de 600.000 de euro pentru așa-numita „optimizare” a dosarului penal în care era implicat. Procurorii susțin că o parte din acești bani a ajuns la avocatul Doru Trăilă, care acționa drept intermediar, și au fost împărțiți între inculpați. Doru Trăilă și-a făcut stagiatura la Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției.
CUM ARANJA TRĂILĂ DOSARELE PENTRU GRUPAREA GENERALULUI NEGRU
Inculpatul Trăilă Doru-Florel beneficia, de asemenea, de o aură de persoană influentă în sistemul judiciar prin cooptarea unor avocați aflați în legături de rudenie cu magistrați, prin legătura cu magistrați ce i-au fost elevi sau pe care i-a cunoscut în perioada stagiului de practică. [...] Chiar a încercat să își exercite influența asupra magistraților.
SURSA: RECHIZITORIUL DNA
În sprijinul acestor afirmații vin dezvăluirile făcute de un magistrat al Curții de Apel Galați, care a mărturisit cum o discuție cu Trăilă „ducea spre o cumpărare de influență”.
Ancheta arată clar faptul că generalii Coldea și Dumbravă s-au folosit de informațiile pe care le-au acumulat de-a lungul anilor pentru a interveni în justiție. Rechizitoriul DNA demonstrează că le promiteau antreprenorilor aranjamente pe lângă magistrați, dar și că se foloseau de puterea acumulată pentru a cultiva frica în mediul de afaceri. Discuțiile incluse în rechizitoriu seamănă izbitor cu limbajul unei rețele mafiote. De altfel, inculpații sunt acuzați că recurgeau chiar la amenințări atunci când voiau să îi escrocheze pe afaceriști.
AMENINȚĂRILE ÎN STIL MAFIOT ALE CLANULUI COLDEA
DAN TOCACI, către Hideg
De ce mă înregistrezi tu pe mine și pe Mitică (Dumbravă - n.r.)?
Dacă apar alea pe undeva...vezi că îți bubuie în față! Potolește-te, că îți bubuie asta în freză!
SURSA: RECHIZITORIUL DNA
Procurorii încearcă să arate că Dumbravă și Coldea apelau inclusiv la spioni pe care îi cunoșteau din trecut pentru a fila magistrați și afaceriști, de care mai târziu urmau să se folosească. Pe de altă parte, Generalul Negru este suspectat că acționa inclusiv în interesul unor oameni din afara țării, dar și că s-ar fi intersectat cu lumea interlopă.
Generalul Dumbravă, pe de altă parte, se lăuda în fața afaceriștilor pe care voia să îi escrocheze că avea influență în presă românească. Atât de multă încât putea să distrugă imaginea cuiva.
Până acum, Generalul Negru și Dumbravă au încercat în repetate rânduri să blocheze ancheta îndreptată împotriva lor și au atacat modul în care s-a lucrat în dosar.