Deputatul PSD Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților anunță că reabilitarea termică și eficientizarea energetică a Spitalului Județean de Urgență din Timișoara vor fi realizate printr-un primul Parteneriat Public Privat. Proiectul va fi în valoare de 15 milioane de euro.
”Este un proiect pilot pe care l-am început când am fost în Ministerul Sănătății, în care cred foarte mult, pentru că avem în sfârșit un cadru legal care încurajează și permite dezvoltarea de Parteneriate Public Private (PPP) în domeniul sănătății. Când acest proiect va fi finalizat și vom avea primul spital din țară reabilitat energetic cu bani privați, sunt convins că vom discuta despre un program nou național, de transformare energetică a infrastructurii medicale. Acum trebuie să demonstrăm că se poate”, a explicat deputatul Alexandru Rogobete, conform unui comunicat.
Licitația ar putea începe în această primăvară, iar valoarea estimată a investiției este de 15 milioane de euro.
”Vorbim despre un proiect sustenabil. Frumusețea este că lucrarea se plătește singură, pentru că economiile spitalului la costurile de energie vor amortiza, în timp, această investiție. La final, personalul medical și pacienții vor avea un spital cu consum eficient de energie, inclusiv energie verde, iar administrația spitalului va reduce semnificativ cheltuielile, ceea ce poate duce investiții noi în alte zone: dotări, întrețineri, echipamente medicale sau consumabile”, a mai explicat Dr. Alexandru Rogobete, deputat PSD.
„Este un pas important pentru alinierea spitalelor din România la politicile globale privind sustenabilitatea și protecția mediului. Pe lângă reducerea amprentei ecologice, aceste măsuri vor contribui la eficiența economică pe termen lung”, a declarat Prof. Dr. Sandesc Dorel, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara.
Detaliile tehnice ale proiectului au fost discutate luni, 27 ianuarie, în cadrul unei ședințe conduse de prof. dr. Sandesc Dorel, managerul spitalului. La întâlnire a participat și Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.