Comisia pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European a aprobat joi candidatura lui Kadri Simson (Estonia) drept comisar desemnat pentru energie.
Anunțul a fost făcut de Adina Vălean, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European, într-o declarație de presă pentru Agerpres.
„În această după-amiază am condus evaluarea audierii Comisarului desemnat pentru energie, doamna Kadri Simson (Estonia). În urma acestei ședințe, am decis împreună cu o majoritate de două treimi a coordonatorilor grupurilor politice să dăm undă verde candidaturii sale. În continuarea procedurii, comisia ITRE va redacta o scrisoare care va conține evaluarea punctuală a răspunsurilor candidatei, precum și decizia pozitivă (...) asupra candidaturii", a declarat Adina Vălean.
„Portofoliul doamnei Simson este de o importanță majoră pentru viitorul energetic al Uniunii Europene. De aceea, îi urez succes pe parcursul mandatului său și o strânsă cooperare cu Parlamentul", a mai spus Adina Vălean.