Cum reușește creierul nostru să înțeleagă toate informațiile cu care suntem bombardați în fiecare secundă din fiecare zi? Este o întrebare complicată, însă oamenii de știință au inventat două iluzii, unul optic și unul auditiv, care ne dau câteva indicii.
Cele două iluzii reușesc să păcălească creierul și îl face să "călătorească" în trecut pentru a completa informațiile care ne lipsesc.
Această tehnică este cunoscută sub numele de postdicție. Astfel, un stimul ne poate afecta ceea ce credeam că am văzut sau auzit în trecut. Posdicția este considerată antonimul predicției.
Iluziile ne ajută să arătam cum s-ar putea să nu se fi întâmplat ceva ce credem că s-a întâmplat.
Așadar, în testul de mai sus avem impresia că vedem trei flash-uri pe care le asociem cu sunetul. De fapt, este vorba doar de două. Prin urmare, creierul nostru reușește să ne păcălească astfel încât să facă o asociere între numărul de flash-uri cu numărul de sunele auzite.
Ceea ce este și mai ciudat este faptul că și în momentul în care flash-urile sunt redate fără sunet, majoritatea oamenilor văd tot trei lumini. Motivul? Creierul nostru este influențat de informațiile primite în trecut.