Actual· 2 min citire

Gest extrem, în Sălaj: o femeie și-a înjunghiat fiul în vârstă de 18 ani

Gest extrem, în Sălaj: o femeie și-a înjunghiat fiul în vârstă de 18 ani

Gest extrem, în Sălaj: o femeie și-a înjunghiat fiul în vârstă de 18 ani

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 feb. 2023, 14:59

O femeie în vârstă de 41 de ani, din Sălaj, și-a înjunghiat fiul de 18 ani. Aceasta a recurs la gestul extrem pe fondul unui conflict spontan, însă oamenii legii nu au transmis încă ce a cauzat cearta.

„Joi, 16 februarie, la ora 21.55, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat în urma unui apel primit prin S.N.U.A.U. 112 că, într-o locuință din municipiul Zalău, o persoană a fost înjunghiată. Polițiștii Biroului de Ordine Publică Urban din cadrul Poliției Municipiului Zalău s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că, pe fondul unui conflict spontan și a unei stări conflictuale mai vechi, un tânăr de 18 ani ar fi fost înjunghiat în omoplatul drept, cu un obiect tăietor înțepător, de mama sa, o femeie de 41 de ani, din localitatea Horoatu Crasnei, județul Sălaj”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor efectuate și a administrării probatoriului în cauză, polițiștii de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Urban au reținut-o joi, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj pe femeia de 41 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de violență în familie.

Femeia urmează a fi prezentată, vineri, în fața magistraților, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică Urban continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celei în cauză.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual