Pentru că este vară și avem nevoie intensă de hidratare, Alexandra Păcuraru ne reamintește cât de importantă este calitatea apei consumate!
Atenție la filtrele de apă! Unii specialiști susțin că multe sisteme nu au certificatele de calitate necesare pentru purificarea apei. Experții ne readuc aminte că apa de la robinet ar trebui evitată pentru consum!
Apa de băut! Calitatea ei este controlată permanent în România! Țevile care o transportă lasă însă, de dorit așa încât apa de la robinet poate conține impurități. În trei din zece cazuri, nu este potabilă, conform unui studiu publicat, cu trei ani în urmă, de centrul pentru Politici Durabile ECOPOLIS.
Specialiștii atrag atenția că, uneori, pănă și apa din izvorul unei curți de la țară poate conține impurități peste limitele normale. Filtrele de apă pot fi o soluție. Un specialist susține că ne poate demonstra diferența! În aceste imagini, puteți zări două pahare cu apă. Unul este de la robinet, unul conține apă deja purificată cu ajutorul unui filtru montat pe un robinet.
Pentru test se folosesc doi electrozi care se introduc simultan în cele două pahare. După numai câteva secunde de electroliză, paharul cu apă de la robinet devine fierbinte, iar apa capătă o culoare murdară. Apa deja purificată își schimbă foarte puțin aspectul, iar acesta relevă, de fapt, conținutul ei de săruri minerale, necesare organismului.
Experții susțin că apa de la robinet este adesea încărcată cu diverși compuși din rugina de pe țevi. Expunerea îndelungată la astfel de substanțe deteriorează pielea, provoacă probleme ale sistemului circulator și chiar ar reprezenta un risc sporit de cancer și de probleme renale, dar și de hipertensiune. Specialistul a făcut un test similar și cu apa îmbuteliată într-un pet. Nici aceasta nu a arătat prea sănătos comparativ cu apa trecută deja printr-un filtru. Experții susțin că recipentele care conțin BPA, o substanță chimică foarte toxică pentru organism, perturbă nivelurile hormonale normale.
Anumite mărci de apă îmbuteliată provin din surse pure, dar un mare procent provine din surse municipale, susțin unele voci. Iar unii specialiști mai afirmă că nici filtrele de pe piață nu sunt mereu o soluție! Nu toate ar deține certificatele necesare sau ar avea rapoarte științifice în spate. Corpul uman conține 90 la sută apă! Medicii ne readuc aminte că, în perioada verii, este recomandat să consumăm apă ceva mai multă. Și să fim vigilenți în privința calității ei!