Actual· 2 min citire

Expert pirotehnician, după tragedia din Colectiv:Buretele poate era impregnat cu substanțe flamabile

Expert pirotehnician, după tragedia din Colectiv:Buretele poate era impregnat cu substanțe flamabile

Expert pirotehnician, după tragedia din Colectiv:Buretele poate era impregnat cu substanțe flamabile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 nov. 2015, 13:23

Un cunoscut expert pirotehnician din Arad, Lucian Cebuc, apreciază că în cazul incendiului din Clubul Colectiv este posibil ca buretele să fi avut urme de materiale inflamabile și de aceea viteza de propagare a fost așa de rapidă, mai ales că buretele nu era ignifugat.

Contactat de corespondentul Mediafax pentru a explica tehnic în ce condiții un incendiu se poate propaga atât de rapid ca în cazul celui din clubul Colectiv, expertul pirotehnician Lucian Cebuc, cunoscut în Arad pentru organizarea jocurilor de artificii la evenimente publice, afirmă că prezența materialelor inflamabile ar fi una dintre cauzele principale.

Potrivit lui Cebuc, în spații închise se folosesc artificii speciale, numite "reci", pentru că "incandescența lor este de durată foarte scurtă și, în mod normal, prin contactul cu mâna, ele nu produc senzația de arsură, dar pot găuri orice material ușor inflamabil".

"În cazul de la București, cred că jerbele folosite au fost prea aproape de peretele pe care se afla materialul din burete și incandescentele. Fiind în raza minoră a jerbei pentru cele 15-20 de secunde cât a durat jerba, s-a produs aprinderea buretelui care nu era ignifugat, asta e sigur. Altfel, bineînțeles, nu s-ar fi aprins, deoarece materialul de ignifugare rezistă 30 de minute la foc", a declarat expertul arădean.

 Conform sursei citate, "e posibil ca buretele să fi avut urme de materiale inflamabile, de aceea viteza de propagare a fost așa de rapidă".

Pirotehnicianul arădean a precizat că aceste opinii vin în contexul în care nu a avut acces la probe de la fața locului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual