România va juca în grupa C la Campionatul European de Fotbal din 2020, dacă se va califica, alături de Olanda, Ucraina și Austria, conform tragerii la sorți UEFA, care a avut loc la București, la ROMEXPO.
Grandiosul eveniment, găzduit pentru prima dată în istorie de țara noastră, s-a bucurat de prezența unor nume importante ale fotbalului european, printre care Ruud Gullit, câștigătorul EURO 1988, Francesco Totti, campion mondial în 2006, și Iker Casillas, dublu câștigător al Campionatului European, în 2008 și 2012, și o dată al Cupei Mondiale din 2010.
Pentru a se califica la EURO 2020, România trebuie să învingă Islanda pe 26 martie și apoi să treacă și de învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, pe 31 martie. Ambele partide vor fi jucate de selecționata condusă de Mirel Rădoi într-o singură manșă, în deplasare.
EURO 2020 va avea loc în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, iar țara noastră va găzdui patru meciuri: trei în grupa C, pe 14, 18 și 22 iunie 2020 și o optime de finală, pe 29 iunie 2020.
Meciul de deschidere al EURO 2020 va avea loc pe 12 iunie, la Roma, între Italia și Turcia.
La tragerea la sorți de la ROMEXPO au fost prezenți președintele FRF, Răzvan Burleanu, actualul selecționer, Mirel Rădoi, dar și foștii selecționeri Anghel Iordănescu și Cosmin Contra.
Totodată, trofeul Campionatului European de fotbal a fost expus pe toată durata tragerii la sorți în sala de la ROMEXPO.
Jurnalistul realitatea.net Cristian Otopeanu a fost acreditat la UEFA și s-a aflat în sala de la ROMEXPO, de unde a surprins mai multe imagini din culise. Vezi fotografiile în galeria foto!
CUM ARATĂ GRUPELE DE LA EURO 2020
Grupa A (meciurile se vor juca la Roma și la Baku): Turcia, Italia, Țara Galilor, Elveția
Grupa B (Sankt Petersburg, Copenhaga): Danemarca, Finlanda, Belgia, Rusia
Grupa C (Amsterdam, București): Olanda, Ucraina, Austria, România (dacă se califică) / Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo sau Belarus (dacă România nu se califică)
Grupa D (Londra, Glasgow): Anglia, Croația, câștigătoarea play-off-ului C (Scoția, Norvegia, Serbia sau Israel), Cehia
Grupa E (Bilbao, Dublin): Spania, Suedia, Polonia, câștigătoarea play-off-ului B (Bosnia-Herțegovina, Slovacia, Irlanda sau Irlanda de Nord)
Grupa F (Munchen, Budapesta): câștigătoarea play-off-ului A (Islanda, Bulgaria sau Ungaria), Portugalia, Franța, Germania