“Mă interesează să fiu exactă, atentă și clară. Nu-mi atrage atenția agresivitatea și nici pasivitatea. Mă preocupă politica pentru că mă interesează oamenii.
Când am acceptat să particip la dezbaterile de la Realitatea TV, am avut de rezolvat o dilemă. Mi se spusese că televiziunea e superficială și că nu la televizor îți faci meseria de jurnalist. Dar Realitatea s-a dovedit cu totul alta. De îndată ce ajungi să te adresezi celor de dincolo de camere, celor care au bunăvoința, curiozitatea sau nevoia de a te urmări de acasă, toate datele situației se schimbă și se așează. Nu vrei decât să te faci cât mai bine înțeles, să dai cât mai multă informație în timpul de care dispui. Iar acest lucru nu îl poți face singur și constați că în jurul tău sunt o mulțime de oameni care vor același lucru ca și tine. Să se facă înțeleși și să dea mai departe informația, cât mai repede și cât mai exact. Întrebările clasice ale jurnalismului sunt aur curat la o televiziune de știri, iar eu m-am îndrăgostit de jurnalism în opt ani de BBC, clasic prin excelență.
Se spune prin televiziuni că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte. Și nu e o minciună. Dar eu cred că nu orice imagine face o mie de cuvinte. Ci imaginea la care ajungi după ce ai citit, după ce ai întrebat, după ce ai aruncat ce era balast, banal, pierdere de vreme. Cum faci asta când emisiunea ta este o dezbatere? Evident, prin întrebările jurnalismului clasic: cine, ce, unde, cum, când și, mai ales, de ce.
Credeți că e simplu?”
