Două specii de viețuitoare, unice în lume, aflate pe cale de dispariție, sunt acum salvate cu ajutorul unui prinț arab. Este vorba despre peștii roșioara lui Racoviță și melcul termal, care pot supraviețui doar în rezervația de nuferi din Băile 1 Mai, județul Bihor. Lacul, însă, e aproape secat, pentru că apa este folosită la încălzirea locuințelor. Cele două specii sunt ocrotite acum de specialiștii Muzeului Țării Crișurilor în laborator. Totul este posibil cu ajutorul fondurilor donate de un șeic din Emiratele Arabe Unite.
Roșioara lui Racoviță și melcul termal, specii unice în lume, au trăit milioane de ani în lacul cu apă termală de la Băile 1 Mai, județul Bihor. În ultimii trei ani, însă, lacul a început să sece tot mai mult, punând astfel în pericol viețuitoarele. Pentru a salva ultimele exemplare, specialiștii Muzeului Țării Crișurilor le-au pus în acvarii. Banii pentru acest proiect au venit de la fundația șeicului Mohamed bin Zayed, din Emiratele Arabe Unite.
Adrian Gagiu, muzeograf Muzeul Țării Crișurilor: "Fundatia printului mostenitor din Abu Dhabi ofera finantari de prin 2008 la proiectele de conservare a naturii de pe toate continetele. Ne-au alocat 13 mii de dolari. Sunt multe activitati prinse in proiect, care toate implica niste costuri, substante, hormoni si asa mai departe, deci toate lucrurile astea sunt acoperite de acesta finantare."
Acum, cu ajutorul fondurilor primite, specialiștii din Bihor spun că numărul puilor din acvarii a ajuns la trei mii, suficient pentru perpetuarea speciei.
Ventzel Marton, cercetător științific Muzeul Țării Crișurilor: "Aici este vorba de un habitat termal, biotopul e unul specific, cu ape calde, cu continut mineral dizolvat, care a atras aceste specii deosebite."
Situația lacului cu nuferi din Băile 1 Mai este și în atenția autorităților.
Claudiu Pop, prefectul de Bihor: "A fost o idee imbratisata de toti, respectiv forarea langa perimetrul acvifer din baile 1 mai unui alt put pentru alimentarea naturala a lacului. Daca in acest moment lacul nu mai niciun fel de putere de a izvori singur, este alimentat printr-o conducta."
Dacă soluția propusă de autorități va da roade, peștii și melcii care s-au reprodus în laborator ar trebui să repopuleze lacul termal de la Băile 1 Mai.