Actual· 3 min citire

Dosarul FERMA de porci Salcia: Avocatul lui Ilie Dragne a făcut plângere împotriva procurorului

Dosarul FERMA de porci Salcia: Avocatul lui Ilie Dragne a făcut plângere împotriva procurorului

Dosarul FERMA de porci Salcia: Avocatul lui Ilie Dragne a făcut plângere împotriva procurorului

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 aug. 2017, 12:47

Avocatul lui Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia din Teleorman unde acționar majoritar este fiul lui Liviu Dragnea, a depus o plângere împotriva procurorului Marian Drăgulescu, invocând încălcări de procedură și lipsă de obiectivitate în desfășurarea anchetei.

Maria Vasii susține că magistratul a fost adus la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru a investiga cauza în care Ilie Dragne este cercetat.

„În timp ce era audiat a fost întreruptă audierea pentru o confruntare directă cu un alt inculpat, deși nu s-a urmat procedura de la confruntare, ci a fost doar o formă de a-i pune față-n față, doar ca o presiune psihologică pentru declarații. Apoi modul în care domnul procuror a fost ridicat, de la gradul de procuror de judecătorie, prin delegare împotriva regulilor prevăzute de lege, direct ca procuror de Înalta Curte. Pentru că dânsul primește un salariu foarte mare numai pentru această delegare, noi spunem că este în măsură să ne îngrijoreze, pentru că este ca un beneficiu care poate să-i înfrângă obiectivitatea. Dumnealui este delegat la parchetul Înaltei Curți pentru a instrumenta acest dosar. Am fi vrut un procuror care să lucreze în mod obișnuit aici”, a mai spus Maria Vasii, potrivit Mediafax.

Avocatul susține că au existat mai multe abateri de la procedură în modul în care procurorul de caz a instrumentat dosarul până în prezent. Plângerea a fost depusă la conducerea secției din care face parte magistratul.

„Am constatat mai multe încălcări de procedură în dosar, între care faptul că această cauză cădea în competența Parchetului de pe lângă Tribunal și este instrumentată de Parchetul Înaltei Curți. Noi am primit, până la mișcarea acțiunii penale împotriva lui Ilie Dragne, 150 de volume de urmărire penală care s-au făcut fără ca clientul meu să fie acuzat și, desigur, fără să aibă nicio legătură. Din cele 150 de de volume poate 100 de pagini – cel mult – îl privesc pe clientul meu (...) În timpul perchezițiilor, deși procedura uzuală din timpul perchezițiilor spune clar preluarea unor documente, cei care au efectuat perchezițiile au trecut peste mandatul dumnealor și au trecut la audierea persoanelor pe care le-au găsit la acele sedii, inclusiv la sediul fermei și au procedat la audiere, deși procedura nu permite acest lucru. Audierea acestor persoane trebuie făcute în regulile procedură, să-i chemi, să le citești drepturile, să-i atenționezi asupra consecințelor măsurii, să-i pui să depună jurământ”, a declarat Maria Vasii, apărătorul lui Ilie Dragne.

Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, a fost reținut pentru 24 de ore în data de 10 august, iar începând cu 11 august, acesta se află sub control judiciar până în luna octombrie a acestui an. Acuzațiile la adresa sa vizează complicitate la evaziune fiscală, bugetul de stat fiind prejudiciat, potrivit procurorilor, cu suma totală de peste 9 milioane de euro.

Cel puțin alte opt persoane sunt vizate în acest dosare, însă, până în prezent, procurorii nu au făcut publică identitatea celor anchetați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual