Doliu în cinematografia mondială! O celebră actriță s-a stins din viață, în somn.
Actrița americană Louise Fletcher, care a câștigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 "One Flew Over the Cuckoo's Nest" („Zbor deasupra unui cuib de cuci"), a murit la vârsta de 88 de ani.
Louise Fletcher a murit în somn în prezența membrilor familiei sale în reședința ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franței, a anunțat impresarul său, care însă nu a precizat cauza decesului.
Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriței, a declarat pentru The Hollywood Reporter că Louise Fletcher a murit vineri din cauze naturale. Celebra actriță fusese diagnosticată de două ori cu cancer, însă a ieșit de fiecare dată învingătoare din lupta cu această boală.
Louise Fletcher a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci", o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962.
În discursul ei de acceptare a premiului, Louise Fletcher a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulțumi părinților ei, care erau surzi, și le-a mulțumit spectatorilor pentru faptul că au urât -o.
Pelicula a câștigat alte patru premii Oscar, impunându-se și la categoriile „cel mai bun film", "cel mai bun regizor" (Milos Forman), „cel mai bun actor în rol principal" (Jack Nicholson) și "cel mai bun scenariu adaptat" (Lawrence Hauben și Bo Goldman).
Maniera în care a interpretat acel personaj de film a fost atât de memorabilă, încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat „Ratched", care prezintă prima parte a vieții lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare, relatează Agerpres.
Celebru rămâne și filmul SF din anii 80 - Brainstorm (1983), în care a jucat alături de un alt actor important american - Cristopher Walken, în rolurile unor cercetători ce reușesc să înregistreze și să redea experiențele senzoriale prin care trec în timpul morții.
Sau filmul de groază din seria Exorcistul - Exorcistul II, din 1977, alături de Linda Blair în rolul principal, și Max von Sydow, coloana sonoră fiind semnată de maestrul Ennio Morricone.
Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 și a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John și Andrew. Louise Fletcher și Jerry Bick au divorțat în 1977.