Coronavirus - România: 212492 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Doliu în teatru și cinematografie! Un mare actor s-a stins din viață

Wednesday, 19 August 2020, 00:40 Sursă: realitatea.net

Autor: Ioana Stanescu

 

Nume de referință pe scena teatrului și filmului de pe plan mondial, Ben Cross a murit la Viena după ce fusese bolnav în ultima perioadă, potrivit anunțului fiicei sale din seara zilei de marți, 18 august.

„Vă împărtășesc că dragul meu tată a murit acum câteva ore. A fost bolnav de ceva vreme, starea sa înrăutățindu-se în ultima săptămână”, a transmis Lauren Cross.

Unele din cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cel din „Chariots of Fire” (Carele de foc) (1981), din serialul de televiziune „Citadela” (1983), după romanul omonim al medicului și scriitorului scoțian A.J. Cronin, sau din „Star Trek” (2009), First Knight („Cavalerii Mesei Rotunde”). În „Chariots of Fire”, care a câștigat patru din cele șapte nominalizări la premiile Oscar din 1982, a făcut un rol remarcabil întruchipându-l pe atletul Harold Abrahams, câștigătorul probei de 100 de metri viteză la Olimpiada de vară din 1924.

În urmă cu șase ani a jucat și într-un film românesc - comedia românească "Alt Love Building", în regia Iuliei Rugină, lansat în 2014.

Ben Cross s-a nascut pe 16 decembrie 1947, în Londra. A inceput sa joace încă din timpul școlii și a participat la mai multe concursuri de teatru. A renunțat la școală la 15 ani, când a plecat de lângă familia sa și a lucrat ca muncitor necalificat, a fost chelner, inclusiv spălător de geamuri și tâmplar, lucrând ca maistru dulgher în mai multe instituții culturale în anii 60. În 1970, la 22 de ani, a intrat la Academia de Artă Dramatică din Londra (RADA).A apărut apoi în cateva piese pe scena de la Duke`s Playhouse, unde a fost văzut în "Macbeth", " The Importance of Being Earnest ", și "Moartea unui comis voiajor" dupa Arthur Miller. 

Prima apariție pe marele ecran a venit în 1976, când a plecat la Deventer, Olanda, pentru a juca rolul „Trooper Binns” din productia lui Joseph E. Levine “ A Bridge Too Far (1977)”, in care i-a avut ca parteneri pe celebrii deja Dirk Bogarde, Sir Sean Connery, Sir Michael Caine și James Caan.

Tot in 1977, Ben a devenit membru al “Royal Shakespeare Company “ și a jucat in premiera piesei "Privates on Parade" in rolul Kevin Cartwright.

A reușit apoi o performanță deosebită pe scenă în 1978, în piesa „Chicago”, care l-a propulsat cu adevărat pe marele ecran. A fost ales de Hugh Hudson pentru unul din rolurile principale din „Chariots of Fire”.

Cu peste 30 de ani în cinematografie, l-a întruchipat, la 50 de ani, pe regele Solomon, unul dintre cele mai importante personaje biblice, in productia studiourilor “Trimark Pictures”, “Solomon” (1997). Alt rol remarcabil a făcut și în producția TV „Procesul de la Nurenberg” din 2006, în care l-a jucat pe Rudolf Hess, fostul adjunct al lui Hitler în Germania nazistă.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL