Doliu imens în România! O mare personalitate culturală și unul dintre cei mai importanți oameni de litere, memorialiști și luptători împotriva regimului comunist din România a murit.
Florin Constantin Pavlovici, fost deținut politic, scriitor, memorialist, om de cultură și de radio a murit duminică, la vârsta de 85 de ani. Tragicul anunț a fost făcut de Asociația foștilor deținuți politici din România (AFDPR).
Pavlovici a fost arestat la 2 februarie 1959, alături de alți colegi de facultate, fiind acuzați de „complot contrarevoluționar”, într-un lot din care au mai făcut parte Alexandru Zub, Stela Covaci, Alexandru Mihalcea, Dumitru Filip, Ion Tomescu, Tudor Stan, Ioan Popa și alții, pătimind ani grei de temniță și lagăre de muncă.
A fost condamnat de Tribunalul Militar București la 5 ani închisoare pentru delictul de „uneltire contra ordinei sociale”, motivul real fiind acela că, student fiind, în anul 1956, în timpul revoluției ungare, s-a exprimat deschis împotriva intervenției sovietice, iar ulterior, pentru că „a avut păreri literare favorabile despre scriitori ai literaturii imperialiste americane.
A trecut prin închisorile Jilava și Gherla, respectiv prin lagărele de muncă din Balta Brăilei și Delta Dunării (Salcia, Giurgeni și Periprava).
După eliberarea a fost, pe rând, muncitor, funcționar, contabil, iar până la pensionare, a lucrat ca redactor la Secția de Cultură a Radiodifuziunii Române (actualul post Radio România Cultural).
În 1989, a devenit membru al AFDPR și, ca scriitor de real talent, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Este autor al uneia din cele mai interesante cărți despre gulagul românesc din perioada de după 1958, „Tortura, pe înțelesul tuturor” (Editura Cartier, 2001), volum distins cu Premiul special pentru debut „Laurențiu Ulici” al Uniunii Scriitorilor din România și receptat extrem de favorabil de critica literară.
Au urmat volumele „Frica și pânda” – care a primit în 2010 Premiul „Cea mai bună carte” la categoria Proză, în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural – reprezentând memorii despre experiențele trăite ca deținut politic, după eliberare, în afara sârmei ghimpate, dar aflat sub supravegherea permanentă a Securității, respectiv „Viscolul și păianjenul” – un roman bazat pe experiențe personale și pe ale colegilor de suferință, despre viața din închisoare și din afara ei, în România socialistă.
