DNA a conexat, la dosarul privind licența postului Giga TV, plângerea Lilianei Mincă în care aceasta o acuza pe Laura Georgescu, președintele CNA, că a primit cinci laptopuri drept mită pentru instituție, de la persoanele pe care le-ar fi favorizat prin prisma funcției sale.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) arată, în documentul prin care au început urmărirea penală față de Narcisa Iorga, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Laura Georgescu, că plângerea depusă recent pe numele acesteia din urmă de fosta șefă a Loteriei Române, Liliana Mincă, a fost conexată la un alt dosar, în care sunt vizate fapte de corupție comise la nivelul CNA, scrie Mediafax.ro.
"Dosarul 475 din 2014 al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a format, ca urmare a sesizării din oficiu ..... fiind semnalate posibile fapte de corupție și asimilate celor de corupție în care ar fi implicați funcționari ai statului, de la nivelul autorităților centrale de reglementare în domeniul audiovizualului, acțiunile acestora deservind interesele personale și de afaceri, obiectivul fiind continuarea emiterii unor posturi de televiziune, deși acestea nu îndeplinesc criteriile cerute de lege", se arată în documentul anchetatorilor.