Actual· 2 min citire

Directorul Sălii Polivalente din București, trimis în judecată de DNA - Câți bani ar fi încasat deși nu se prezenta la muncă

DNA

DNA

Scris de Dan Istratie Publicat: 23 mar. 2023, 11:45

Directorul Complexului Sportiv National (CSN) ”Sala Polivalentă” București, Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Suceava pentru complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri oficiale, după ce ar fi semnat documente prin care se atesta că a fost prezent la locul de muncă deținut în cadrul Primăriei unei comune din Botoșani, unde era administrator public. În acest fel, el ar fi încasat drepturi salariale necuvenite de peste 56.000 de lei. În același dosar a fost deferit justiției și primarul acelei comune, care ar fi aprobat plățile.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Gheorghe-Claudiu Doroftei, primar al comunei Bălușeni, județul Botoșani, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și  fals intelectual în formă continuată, și Cătălin-Ovidiu Buhăianu-Obuf, director al Complexului Sportiv National (CSN) ”Sala Polivalentă” București, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și fals material în înscrisuri oficiale.

”În perioada noiembrie 2020 – martie 2021, inculpatul Doroftei Gheorghe-Claudiu, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi aprobat plata drepturilor salariale care i se cuveneau inculpatului Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu (angajat la acea vreme în cadrul primăriei în funcția de administrator public) deși cunoștea faptul că acesta din urmă nu s-ar fi prezentat la serviciu decât ocazional și nu ar fi prestat activitățile la care era obligat prin contractul de management și prin fișa postului. Precizăm că, atât în perioada respectivă, cât și în prezent, inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu ocupa și funcția de director al CSN „Sala Polivalentă” București”, a arătat DNA, într-un comunicat de presă transmis joi.

Conform procurorilor, în același context, cei doi inculpați ar fi semnat diverse documente (foile colective de prezență a angajaților instituției, condica de prezență deținută la nivelul instituției) prin care s-ar fi atestat, în mod nereal, prezența lui Buhăianu-Obuf la locul de muncă din cadrul Primăriei comunei Bălușeni, județul Botoșani.

”Demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare obținerea de către inculpatul Buhăianu-Obuf Cătălin-Ovidiu a unor foloase patrimoniale necuvenite, constând în plata drepturilor salariale, în cuantum de 56.508 lei”, a menționat DNA.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Primăria comunei Bălușeni a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News