Actual· 9 min citire

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, urmărit penal

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, urmărit penal

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, urmărit penal

Publicat3 mar. 2014, 14:10
Actualizat3 mar. 2014, 20:59

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind urmărit penal pentru efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția și dare de mită în formă continuată.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul Cătălin Marian Rădulescu, deputat PSD de Argeș, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunile concurente de: efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția și dare de mită în formă continuată.

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut că: în perioada ianuarie 2013 - februarie 2014, inculpatul, concomitent cu ocuparea funcției de deputat în Parlamentul României, s-a ocupat de administrarea și controlul societății SC Concordia Con. Strade SRL, efectuând în acest sens operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția. Concret, acesta s-a subrogat în drepturile și obligațiile administratorului de drept, manifestându-se totodată și ca director general al societății.

Astfel, Rădulescu a efectuat nemijlocit următoarele tipuri de operațiuni, care intrau în sfera de competență a administratorului de drept / directorului general: a semnat personal documente financiar - contabile și juridice ale societății, a efectuat interviuri pentru angajarea personalului, a reprezentat societatea în relațiile cu terții, negociind în mod direct contracte de execuție, de prestări servicii, contracte de execuție lucrări în subantrepriză, acorduri de asociere, contracte de cesiune creanță, respectiv lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor, a supravegheat și controlat în mod direct și nemijlocit activitățile legate de procedurile de participare a societății la licitațiile publice, precum și activitatea lucrătorilor din cadrul serviciului financiar – contabil al societății, stabilind detalii legate de facturare, plăți, garanții bancare ș.a., a depus diligențe de identificare a unor potențiali clienți sau oportunități de afaceri pentru societatea SC Concordia Con. Strade SRL și de recuperare a unor creanțe ale societății, s-a deplasat la fața locului, în cadrul procedurilor de execuție a unor lucrări, pentru supravegherea acestora, negociind și recepția lor.

Spre exemplu, în exercitarea funcției de administrator de fapt și director general de fapt al societății, Cătălin Rădulescu a negociat și a obținut adjudecarea lucrării de asfaltare a unui centru comercial din Pitești, semnând în acest sens un contract de execuție din partea SC Concordia Con. Strade SRL.

În cadrul negocierilor respectivului contract, în luna iulie 2013, deputatul i-a promis 10.000 de lei unei persoane, manager de proiect, pentru ca aceasta să nu ridice obiecții privind execuția lucrărilor de asfaltare. Promisiunea respinsă a fost reluată ulterior, la momentul semnării procesului verbal de recepție, respectiv la 27 august 2013. La acel moment, persoana însărcinată cu avizarea calității lucrării a ridicat obiecțiuni cu privire la calitatea lucrării și, pe cale de consecință, a condiționat semnarea procesului verbal de recepție de reducerea devizului.
În această împrejurare, deputatul Rădulescu Cătălin Marian a reluat promisiunea inițială privind oferirea sumei de 10.000 lei, pentru ca funcționarul să semneze procesul verbal de recepție fără obiecțiuni (și fără reducerea devizului). Funcționarul a refuzat din nou, motiv pentru care procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost semnat cu reducerea devizului.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, respectiv de luni până la terminarea urmăririi penale, inculpatul Cătălin Marian Rădulescu trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească țara altfel decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu se apropie de denunțător, de martori și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale, să nu exercite în continuare activități de administrator / director general / director al SC Concordia Con. Strade SRL și să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Procurorii i-au adus, luni, lui Cătălin Rădulescu la cunoștință calitatea sa procesuală de inculpat și luarea măsurii controlului judiciar, în conformitate cu art. 309 și 212 din Codul de procedură penală.

Averea lui Cătălin Rădulescu

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu are, potrivit declarației sale de avere, nouă terenuri de peste 160.000 de metri pătrați, precum și acțiuni la șapte firme, firma de construcții Concordia Con.Strade, vizată de ancheta DNA și la care el este acționar majoritar, având contracte cu mai multe primării.

Potrivit declarației sale de avere din iunie 2013, deputatul PSD, vizat de o anchetă a DNA, are nouă terenuri.
Astfel, el are trei terenuri extravilane în comuna argeșeană Albota - o cotă parte de 50% dintr-un teren de 97.500 de metri pătrați, o cotă parte de 50% dintr-un teren de 19.570 de metri pătrați și o cotă parte de 50% dintr-un teren de 7.000 de metri pătrați, toate cele trei terenuri fiind cumpărate în 2007.

De asemenea, deputatul PSD mai are trei terenuri intravilane la Pitești - o cotă parte de 50% dintr-un teren de 15.000 de metri pătrați, o cotă parte dintr-un teren de 350 de metri pătrați și 50% dintr-un teren în suprafață de 3.713 metri pătrați, toate cele trei terenuri fiind dobândite în anul 2008, prin reconstituirea dreptului de proprietate conform legii.

Deputatul Cătălin Rădulescu mai deține și o cotă parte dintr-un teren extravilan în suprafață de 3.000 de metri pătrați la Snagov (Ilfov), dobândit în 2005 tot prin reconstituirea dreptului de proprietate conform legii.

Conform declarației sale de avere, parlamentarul de Argeș mai are și o suprafață de pădure de 4.916,67 de metri pătrați la Babana (Argeș) și o suprafață de pădure de 20.555 metri pătrați la Poiana lacului (Argeș), cele două terenuri fiind dobândite în 2005 și 2008 prin moștenire, respectiv prin decizie a instanței.

În declarația de avere Rădulescu mai menționează că a acordat un împrumut de 16.535 de lei firmei SC Concordia Con.Strade.

Totodată, el are două credite contractate de către SC Concordia Con.Strade în 2010 și 2012, unul dintre ele fiind achitat, iar celălalt, în valoare de 900.000 de lei, fiind scadent în acest an, pentru aceste împrumuturi el având ipotecă pe un teren de peste 18.6000 de metri pătrați din localitatea Albota și pe un apartament în Pitești.
Conform declarației de avere, Cătălin Rădulescu a avut venituri de 1.566 de lei din indemnizația de deputat, 1.677 de lei ca director general la SC Concordia Con.Strade SRL Pitești (funcție deținută până în 2012), iar soția sa a încasat 5.498 de lei ca director executiv la SC R.Consulting 2004 SRL Pitești. Tot soția sa a încasat 854 de lei ca psiholog la SC Concordia Con.Strade.

Rădulescu a mai notat în declarația de avere o indemnizație de 22.908 lei primită de la Casa Județeană de Pensii Argeș în baza Legii 341./2004 privind "recunoștința față de eroii din Revoluția din 1989". De altfel, potrivit CV-ului său postat pe site-ul Camerei Deputaților, Rădulescu este "luptător cu merite deosebite în Revoluția din 1989".
Potrivit declarației de interese din iunie 2013, Rădulescu este asociat la SC Concordia Con.Strade SRL, având 73.500 de părți sociale în valoare de 735.000 de lei. El a fost director general al acestei companii, obținând în 2011un beneficiu de 11.677 de lei.

De asemenea, deține 10 părți sociale, de 100 de lei, ca asociat la SC Lion Turism & Construct SRL, 4 părți sociale, de 40 de lei, ca asociat la SC Forest Ferma SRL, 20 de părți sociale, de 200 de lei, ca asociat la SC Lion Worker Dezvoltare și Construcții SRL.

De asemenea, Rădulescu deține 20 de părți sociale, de 200 de lei, ca asociat la SC Prosperity investment&Development SRL, 20 de părți sociale, de 200 de lei, ca asociat la SC Sunshine Real Estate SRL, 4 părți sociale, de 40 de lei, ca asociat la SC Odiseea Turism & Construct SRL. De asemenea, este membru fondator, deținând capital de 300 și 400 de lei la Asociațiile de vânătoare și pescuit Wild Forest, unde este vicepreședinte, și, respectiv, Anaconda Hunter's, unde este președinte.

De asemenea, el este președinte executiv la PSD Diaspora și vicepreședinte la PSD Pitești.

Conform anexei la declarația de interese, SC Concordia Con.Strade SRL a obținut un contract cu Primăria Mioveni prin licitație privind modernizarea străzilor din acest oraș, în valoare de 1.328.703,35 lei fără TVA, în aprilie 2011.
De asemenea în mai 2011 aceeași firmă a obținut prin licitație un contract pentru modernizarea trotuarelor și parcajelor din Mioveni în valoare de 977.576 lei fără TVA.

În martie 2012, aceeași firmă a obținut prin licitație de la Primăria comunei Budești din Vâlcea un contract de asfaltare de drumuri în valoare de 883.480 lei fără TVA. Tot în 2012, firma a obținut prin licitație de la Primăria comunei Bogați din Argeș un contract pentru modernizarea unui drum comunal, în valoare de 996.821,19 lei fără TVA.

Firma a obținut în 2011 prin licitație ca "lideri de asociere 35%" de la CNADNR un contract de consolidare sistem rutier, reconstrucție pod, consolidări maluri, refacere podețe, DN2A, în valoare de 17.073.360 lei fără TVA.
În 2012 firma a obținut prin licitație ca "asociat 33%" de la CNADNR un contract de refacere corp drum, refacere terasamente și consolidare poduri, refacere podețe DN2A, în valoare de 17.767.714, 51 lei fără TVA, iar în iunie 2012 compania a obținut prin licitație, ca "asociat 47%" de la Primăria sector 5 București un contract de proiectare și execuție lucrări de reabilitare sistem rutier pentru șase străzi în valoare de 5.232.937,89 lei fără TVA.
De asemenea, la finele anului 2012 compania a obținut prin licitație de la Primăria comunei Bogați din Argeș un contract de asfaltare a DC 97A, în valoare de 798.095,28 lei fără TVA. În martie 2013, compania a obținut prin licitație, ca "lider de asociere 50%", un contract pentru asfaltarea DC 92 din comuna Coteana, județul Olt, în valoare de 6.698,883,66 de lei fără TVA.

Cătălin-Marian Rădulescu a fost ales, în 2012, deputat în colegiul uninominal nr. 9 din Argeș. El a mai fost deputat și în perioada 1990-1992.

În 2005, el s-a înscris în PSD Argeș, iar în 2011 a fost ales vicepreședinte PSD - diaspora și Coordonator PSD - Republica Moldova.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual