„În mod paradoxal, o parte din cadrele medicale refuzau să poarte aceste echipamente, iar aceasta este una din explicațiile pentru care aici sunt atât de mulți medici și asistenți infectați cu COVID-19. Chiar vă rog să mă citați cu această declarație. Dar acest comportament se va schimba și oamenii au înțeles că trebuie să poarte echipamentele de protecție”, a declarat generalul-maior Ionel Oprea, pentru Monitorul de Suceava.
Peste o sută de militari din Iași, Miercurea Ciuc și București acționează în Suceava în sprijinul populației, alături de Poliție și Jandarmerie, scrie realitateadesuceava.net.
Sâmbătă dimineață militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București, au distribuit pachete cu produse alimentare și de igienă persoanelor vârstnice din localitatea suceveană Adâncata, urmând să se deplaseze și în localitățile Ipotești și Moara.
MApN a dispus ca un detașament din cadrul Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la Dezastre) „General Gheorghe Teleman”, din subordinea Diviziei 2 Infanterie „Getica”, să acționeze, începând de vineri, 3 aprilie, în sprijinul autorităților locale din municipiul Suceava pentru decontaminarea și dezinfectarea căilor rutiere.
„Noi, Batalionul 202 Apărare CBRN (Intervenție la dezastre) “General Gheorghe Teleman”, vom decontamina spitalul de la Suceava, terenul din jurul lui și căile rutiere, cu ajutorul tehnicii din dotare și vom monta un echipament de decontaminare a personalului la intrarea în tură și la ieșire. Vom continua apoi cu decontaminarea și dezinfectarea căilor rutiere din municipiul Suceava”, au transmis militarii.