Datorită abilității lor de a-și schimba pielea, dar și a habitatului de sub pământ, printre rădăcini, șerpii sunt simboluri ale renașterii, transformării, a morții, imortalității și vieții de apoi.
În Evanghelia lui Ioan, 3:14-15, Iisus face o comparație directă între înălțarea Fiului omului și fapta lui Moise de a ridica șarpele pe verticală, folosind această creatură ca pe un simbol al Mânturii: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru că oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”
Simbolul șarpelui este prezent în toate culturile lumii și în toate etapele istoriei, fiindu-i atribuită în cele mai multe cazuri o conotație negativă, ce ține de granița dintre bine și rău, viață și moarte.
Se spune că fiecare casă pe pământ are șarpele ei. Acesta are o culoare verzulie, spre gri deoarece trăiește în beznă, între pereții sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei și trăiește sub pragul, sub talpa sau în pereții casei.
Locuința părăsită de șarpele ei este necurată și atrage asupra-i duhurile malefice. El nu trebuie în nici o împrejurare ucis, căci poartă noroc celor din familia la care locuiește: îi păzește de certuri, boli, incendii, cutremure și nenorociri. Simbolul șarpelui, întâlnit și astăzi în medicină – încolăcit pe o cupă – este o ipostază a zeului geto-dac Apollon-Zalmoxis ca tămăduitor.
Nu se omoară șarpele casei deoarece se crede că acesta este un duh protector al căminului, un paznic redutabil.
Sursa: avantaje.ro
