De ce e bine să bei ceai de rozmarin. Sigur nu ştiai că are acest efect!

De ce e bine să bei ceai de rozmarin. Sigur nu ştiai că are acest efect!
Rozmarinul are numeroase întrebuințări fitoterapeutice, fiind atât un condiment, o plantă melifera (mierea de rozmarin este foarte apreciată), dar și un produs frecvent folosit în industria cosmetică.
Rozmarinul este recunoscut pentru activarea și îmbunătățirea funcțiilor digestive și în special pentru facilitarea funcției vezicii biliare (este colagog, facilitând evacuarea bilei). Este un antispastic și are o acțiune stimulantă asupra sistemului nervos, fiind indicat în tratamentul diverselor cazuri de astenie. Este folosit și pentru tratarea infecțiilor din sfera ORL, în special pentru calmarea tusei și tratarea bronșitelor.
Pe cale externă este folosit pentru reducerea durerilor reumatice sau pentru tratarea problemelor legate de circulația sanguină periferică. Se aplică sub formă de comprese cu decoct de rozmarin sau sub formă de creme, geluri sau loțiuni ce conțin ulei esențial de rozmarin.
O baie în care se adaugă ulei de rozmarin este un mod excelent de combatere a reumatismului sau a oboselii, scrie Agerpres.
În scop terapeutic se utilizează partea aeriană a plantei, proprietățile rozmarinului fiind date de frunze și de inflorescențe. Cel mai simplu mod de folosire este sub forma de infuzie sau decoct. Pentru tratamente de lungă durată se pot folosi capsulele cu rozmarin.
Uleiul de rozmarin se poate folosi pentru masaj, pentru baie, sau se poate lua pe cale orală, sub formă de picături. Nu este însă indicat femeilor însărcinate, copiilor sau persoanelor care au hipersensilitate la această plantă. Depășirea dozei terapeutice poate duce la apariția convulsiilor, de aceea utilizarea uleiului volatil trebuie făcută cu maximă atenție.
Ceaiul de rozmarin accelerează tranzitul intestinal, fortifică organismul slăbit, încetinește procesul de îmbătrânire și este energizant. De asemenea, calmează tulburările gastrice și ajută funcționarea optimă a ficatului.
În cosmetică, extractele pe bază de rozmarin sunt utilizate pentru obținerea loțiunilor care ajută la regenerarea părului și previn căderea excesivă a acestuia, precum și la tratarea tenului uscat, matur, cuperotic.
Citește și:
- 23:42 - Amendă de 5.000 lei pentru un șofer prins în centrul Capitalei cu o cifă: bărbatul nu avea autorizaţie pentru Zona A - FOTO
- 23:34 - Suspect arestat în Austria după contaminarea unor borcane cu mâncare pentru bebeluși
- 23:00 - Șofer din Maramureș, amendat cu 5.000 lei după mai multe depășiri periculoase: conducătorul auto, filmat din elicopter
- 22:38 - Război Orientul Mijlociu. Iranul pune presiune pe Trump: "Mingea e în terenul SUA"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














