Inspirată din modelul asiatic, mai mult cel chinez, școala românească însemna disciplină și era un fel de instituție militarizată. Pentru ideologia comunistă, educația copiilor era prioritară, pentru ca mai târziu, elevul, ajuns adult, să poată să susțină partidul, în special, colectivizarea.
În școală, manualele erau unice, iar propaganda de partid pornea chiar de la ele, deoarece erau împânzite cu poezii și cântece patriotice, scrie Mediafax.
„Fiind în perioada aceea de ocupație sovietică, mi-aduc aminte de tot felul de cărți pe care le citeam atunci, cum ar fi “Noua Gardă”. La școală, trebuia să știm multe despre Uniunea Sovietică, făceam geografia URSS-ului. La istorie, de exemplu, aveam un profesor slab, n-am învățat pentru că nu știa să ne predea. Dar noi eram mai cuminți decât elevii de acum, eram mai doritori să învățăm pentru că oricum, altceva nu aveam ce să facem”, spune istoricul Ioan Bulei.
Școala era locul de pornire pentru rețeaua de informatori. Paul Cernat atrage atenția în cartea sa “Supraviețuirea sub un clopot de sticlă”, că "procentajul sesizabil de turnători nu era mai mic la nivelul preșcolarilor și al școlarilor decât la cel al adulților", ceea ce demonstrează încă odată puterea de propagandă a ideologiei comuniste în rândul elevilor.
Cât privește participarea la paradele de 23 august sau la alte evenimente dedicate partidului, acestea erau o mândrie pentru elevi.