Sorin Oprescu avea grijă de apropiații săi. Aceștia primeau deseori contracte cu primăria, de pe urma cărora câștigau sume importante de bani. Despre toate acestea, dar și despre neregulile care aveau loc la Primăria Capitalei au vorbit invitații lui Rareș Bogdan la Jocuri de putere.
"Primăria s-a mutat în acea cladire care doi ani de zile stătuse neocupată pentru că avea multe defecțiuni, nu se putea respira în ea, avea o parcare precară. După ce că au plătit o chirie foarte mare, aproape 3 milioane de euro pe an, au investit în această clădire care nu era a lor aproape 5 milioane de euro: au făcut parcări, au adus lifturi, au făcut tot felul de îmbunătățiri ca să se poata trăi în acea cladire"- spune Pâlșu.
Mihai Pâlșu susține că în spatele firmei care deține sediul închiriat de primărie s-ar afla de fapt fiul lui Sorin Oprescu.
"Această firmă Apatel e de fapt deținută de un offshore din Luxemburg, iar acesta e deținut de o clinică din Elveția. Care clinică a cui crezi că e? A unor elvețieni mă gândesc? Mai gândește-te, poate nu...S-au speriat așa de tare când a început scandalul cu sediul că de atunci n-au mai vrut să taie nicio factură către primărie. S-a ajuns în situația în care fiul să fie în poziția de a-l expedia din sediu pe tată@
Și alți apropiați ai lui Sorin Oprescu beneficiau de contracte cu statul.
Negrea a explicat: "Gmedica a câștigat contracte în perioada 2007 – 2011, contracte cu statul de 108 mil. de lei noi...omul avea un success nebun, se ducea la licitațiile din spitalele bucureștene, fiind asociat la începuturi cu oprescu".
"O astfel de filieră a puterii cum a avut-o domnul Oprescu nu se poate realiza decât prin câteva pârghii pe care trebuie să le ai: trebuie să ai protecție, informație și sifoane și aceste sifoane să le ai plasate în instituțiile statului care se ocupă cu controlul: DNA, poliție, ANAF sau chiar și SRI sau DGIPI", a încheiat Pâlșu.